Dor...dor nebun de timp liber, fără griji, fără responsabilităţi... când ai timp să adulmeci mirosul de cafea, şi să savurezi cu entuziasm din micul dejun, când ai timp să vorbeşti cu persoana iubită la orice oră, şi-n orice împrejurimi fără a te gândi că te presează alte activităţi... Dor de oameni, de "nişte" oameni din trecut, pe care-i păstrez atât de vii în subconştient, şi-aştept revederea cu ei... dor de somn până la 8, sau, cel puţin până la 7... Dor de momente de evadare totală, tolănindu-te alături de pisicul tău pe pat, şi auzind doar ritmul bizar în care el toarce... dor de seri când ai timp să priveşti TV, să scrii pe blog, să citeşti romanul preferat... dor de zile când nu ai de învăţat pe a doua zi, sau, chiar dacă ai, nu-ţi pasă :). Mă sufocă dorul, şi nu-i găsesc alinarea... Percep clipa ca pe-o metamorfozare în trecutul apropiat, şi-mi pare că mai ieri eram o "altcineva". Acest "dor" de trecut nu e altceva decât dovada transfigurării într-o societate bântuită de goana după "supravieţuire".
Dar, mie atât de intens prezentul, şi încerc asiduu să mă acomodez, astfel încât, să nu las secunda să se perinde fără a profita din plin de ea!Prezentul mi-a dăruit experienţe şi prieteni noi , perceperi materialiste mai presus decît cele idealiste (asta e... sunt la Finanţe :)) ) şi convingeri impregnate cu substanţa argumentării obiective!
Ehhh, "studenţie".., tare mai complexă eşti! :)
