Mărturii tardive

         Aşa e făcută viaţa că eşti nevoită să faci alegeri şi să laşi trecuturi în amintire, păstrând  drept mărturie doar frumosul din anii ce-au trecut. Trebuie să rupi lanţuri fără a mai fi nevoie să le mai legi, să închizi uşi fără să priveşti în urmă, să te laşi purtată de val fără să-ţi pese unde te va duce.

        Multă vreme îmi aruncasem condeiul la mare distanţă de mâinile care febril îl căutau, nu din frica de-a mă  rătaci iar printre cuvinte, idei profunde şi emoţii inefabile, ci mai degrabă din impulsul sufocant de-a reuşi acolo unde sunt şi în ceea ce fac, fapt ce-mi consuma energie, inspiraţie şi timp.   

       Timpul a perindat spre trecut luni în care am încetat să mă caut, în care cu o ancoră înţepenită în adâncuri mă încăpăţânam să-mi urmez cu tenacitate crezul. Oricât de palpabilă n-ar fi fost lumea nu reuşeam să mă colorez cu rutina inevitabilă a vieţii. Realizasem că mă îndepărtam de ceea ce odată, cu atâta efort şi străduinţă creasem, mă îndepărtam de capacitatea de-a percepe vibraţia lumii.

       Azi, un impuls nedefinit mi-a îndemnat degetele să contureze iar universul sufletului meu de care îmi era dor să-l întâlnesc. Şi m-am găsit colorând fără ştire cu cârlionţi de cuvinte existenţa mea în note  graţioase de linişţe. După care, am închis ochii şi m-am simţit. M-am regăsit pe mine aceeaşi fiinţă nostalgică şi contemplativă. Aceeaşi creatură pierdută în frământări şi interogaţii. 

      Cândva vorbeam despre inefabilul din noi, despre dragostea care te înalţă şi în cădere te îmbrăţişează ferm şi cald ca să-ţi armonieze coborârea, despre seminţele de bunăvoinţă şi înţelepciune pe care trebuie să le plantăm în suflet. Vorbeam despre schimbări şi mă simţeam exaltată de fiece dată când treceam prin una benefică dezvoltării mele...

       Timpul a trecut peste mine şi-a luat cu el o bună parte din entuziasmul adolescenţei. Nu mai privesc lumea c-un imens zâmbet şi-o nestăvilită dorinţă de-a o face mai sinceră, mai bună, mai înţeleaptă. O privesc aşa cum e, uneori perfidă, alteori mărinimoasă. De mine depinde să-mi păstrez inviolabilă personalitatea şi să continui să-mi urmez cu perseverenţă convingerile.

Pas cu pas

Fiecare pas glăsuieşte o poveste. Povestea celui care a păşit prin acel loc, în acea clipă, a acelei vieţi. Am încercat, în drumul meu spre azi, să păşesc în locul altora, crezând că e mai bine aşa. M-am înşelat de fiecare dată, încercând să fiu altfel, altcineva. Am rămas la paşii mei statornici şi fideli. În ei mă simt cel mai confortabil, şi inexplicabil de firesc. Mă poartă uneori într-o lume impresionantă, o lume plină de "ne-nţelesuri", lăsând tot previzibilul departe. Şi nu dau înapoi. Continui să păşesc. E important să ştii cum să-ţi aşterni paşii pe terenuri alunecoase; în ziua de azi, e o aptitudine mai mult decât necesară. O consider o calitate. Pas cu pas, spre alunecarea fluidă, muzicală, perfectă.

Pas cu pas, am ajuns la ceea ce sunt azi. Pas cu pas, până la o treaptă mai sus. E pasul meu preferat- ascensiunea!

Suntem... ceea ce iertăm

...Şi poate că faptul că timpul trece te face să înţelegi ceea ce contează cu adevărat. Există anumite momente de răscruce  în viaţă, cînd ai nevoie de ceva extrem de motivaţional ca să-ţi dai seama pe ce drum tre să apuci, şi e dificil.. atît de dificil, mai ales cînd eşti nevoit să închizi anumite uşi, pentru a deschide altele, fără a şti ce chip te aşteaptă după ea.
Dar ce s-ar întîmpla dacă am lăsa toate uşile deschise? 
Înghit în sec.
Suspin.
Mă gîndeam zilele trecute la iertare. La faptul că unii oameni îşi pot trăi viaţa închizînd pentru totdeauna uşa trecutului, aruncînd cheia spre neant şi entuziasmaţi privind spre viitor. 
Şi cum oare nu le pasă de ceea ce s-a întîmplat, de oamenii pe care i-au jignit sau de cei care aşteaptă iertare de la ei?
Nu-mi imaginez să-ţi trăieşti avînturile evlavioase fără a fi responsabil de ceea ce ai fost cîndva, de acţiunile tale, de vorbele tale, de gîndurile tale mai mult sau mai puţin meschine.
Iertare...
Da iertare!  "A ierta" presupune acea comuniune cu propria-ţi fiinţă mai întîi de toate. Înseamnă să fii mîndru de tine, mîndru de faptul că te smereşti în faţa celora pe care i-ai dezamăgit, mîndru că ai avut curajul să spui cuiva : " Iartă-mă".


Mă gîndesc cît de puternic trebuie să fii, ca să poţi ierta. Cît de înţelept. Să ştii să alegi iertarea în locul răzbunării.
Ura este dureroasă.


Învăţ să iert. 
Învăţ să las mereu uşile trecutului deschise, să mă pot întoarce din dorinţa de-a mă reculege în anumite momente din trecut.
Fără iertare, acest lucru n-ar fi posibil.
Suntem ceea ce iertăm şi nu există nimic mai motivaţional de-a merge înainte decît iertarea.

2 in 1 ( Retrospectivă & Previziune)

Pînă nu demult, îmi imaginam că în vacanţa de iarnă o să reuşesc ceia ce nu mi-a reuşit pe parcursul celor 4 luni de studenţie. Pe naiba!
Este atît de dificil să te focusezi asupra anumitor priorităţi în momentul în care eşti acasă, la televizor rulează filme cu Moşi Crăciuni, de-ţi saltă inima din piept amintindu-ţi de copilărie, în frigider te aşteaptă portocale şi pe fiece măsuţă odihneşte cîte o hîrtie de la ciocolata de curînd mîncată.
Mi-a mai rămas o săptămînă pînă se încep examenele şi toate celelalte activităţi, şi mă simt atît de... emoţionată. Am impresia că în semestrul trecut am fost o altă "eu". De fapt, am fost un "eu" la care dintotdeauna am visat să ajung. 
Secretul? Ei bine, îmi reuşeşte tot mai des s-o alung pe "Cealaltă" din gînduri. Uneori, ea-mi zicea dimineaţa:  "Azi nu vei rezista. Eşti singură într-un oraş străin. Iar casa ta nu e aici.", dar luptam s-o contrazic, şi-mi reuşea. Deschideam fereastra camerei, adulmecam o boare de aer matinal, şi-o lăsam pe "Cealaltă" să plece odată cu expiraţiile profunde şi ritmate. Aceste exerciţii timp de cîteva săptămîni mi-au fortificat atît de vădit fiinţa, încît nu mă lăsam intimidată nici de cele mai lăuntrice temeri. 
M-am convins că Dumnezeu îţi dă întotdeauna să duci pe spate atîta cît poţi, şi cu timpul, te obişnuieşti atît de mult cu impedimentele zilnice, încît nu vrei nicicînd să opreşti din ascensiunea spre succesul mult-rîvnit..
Am fost puternică, curajoasă şi am ştiut să-mi gestionez atît de bine timpul, încît, indiferent dacă mă culcam pe la 3 de noapte, ştiam că începînd cu ora 6:30 dimneaţa, se începe o nouă zi, şi ziua aceasta este pentru învingători. Deci, nu mă puteam lăsa înfrîntă de surmenaj.
Am neglijat pe unii omuleţi dragi, dar mi-am făcut prieteni noi, şi asta mă determină să cred că niciodată n-ai să reuşeşti să-ţi ţii aproape cunoştinţele din trecut, în cazul în care te despart şi ore şi km. Cu timpul, numărul persoanelor cu care interacţionezi se multiplică, dar se cristalizează mai evident acele persoane împreună cu care petreci cele mai frumoase clipe, şi eşti conştient că aceste individualităţi vor fi alături de tine şi în viitor.


Abia acum, realizez că urăsc vacanţele lungi... Plus la faptul că te leneveşti atît de mult, mai adaugi şi stresul pre-examen, se mai adaugă şi gîndul că "Cealaltă" poate să revină în noul semestru, şi iar tre să fiu tare pentru ca s-o alung din subconştient.


Anul trecut în noaptea de Crăciun , pe la 2 de noapte, citeam. Citeam şi plîngeam.
Şi nu era un plîns  melancolic, dar era un plîns de cel care-ţi stoarce atîtea lacrimi, încît ai obrajii şi buzele firebinţi, iar ochii, ochii atît de mici. Plîngeam pentru că trăiam mult prea intens ceea ce citeam ( "Temă pentru Acasă" de Dabija). 
Mi-am amintit acest lucru pentru că am obligaţia morală ca în noaptea aceasta să termin o carte. Sper că după finisarea lecturării, voi putea mai uşor să-mi sistematizez tot ce n-am făcut pînă acuma în vacanţă, dar  tre să reuşesc în această săptămînă. 

Şi-un P.S.: Păstraţi-vă curajul, cumpătul şi voinţa intactă. Ne aşteaptă un an de la care vom "stoarce" mustul cel mai dulce, şi vom lăsa la fermentat cele mai frumoase realizări.

Revenire pe peron... aştept trenul contemplării

Am ezitat o secundă... am tapat primul cuvînt, apoi l-am şters, am închis netul şi am continuat să învăţ. Peste cîteva zile, învăluită de remuşcări şi cuprinsă de-un dor acerb de-a scrie, am tapat alt cuvînt... şi-ncă unul...şi-ncă unul... Cuvinte fără sens, fără o conotaţie specifică, sau întemeiate pe principii logice....

Nu am salvat nici una din încercările mele eşuate de "a reveni" în bloggering, şi iată că, după o lungă perioadă de inactivitate, m-am decis să scriu...orice, dar să scriu, şi să-mi demonstrez că pot şi am capacitatea să-mi rezerv juma de oră pt adăpostul de reflecţii...

Şi totuşi, demult nu am vorbit cu propria-mi persoană, demult nu m-am întrebat: "Hey, Liuda, cum stai cu timpul liber, mai dormi cele 8 ore pe zi? "

La un moment, mi-a fulgerat prin minte ideea de a-mi şterge blogul, şi nu e vina că am ajuns să cerşesc timp liber, sau că ora 1 de noapte să-mi pară oră potrivită pentru a-mi încheia toate "socotelile" pentru acea zi...

În fine, mi s-a metamorfozat ritmul de viaţă, şi... pe cît e de activ, plin de evenimente, stresant, pe atît e şi uluitor de interesant, încît, ajung noaptea, înainte de somn să mă mir de task-urile pe care le-am reuşit să îndeplinesc. Nu dau înapoi, şi nici nu mă plîng de nimic, o să încerc să mă obişnuiesc cu ideea de-a fi acasă, lîngă părinţi, numai o zi jumate pe săptămînă, pentru că, atîta timp cît mi s-a oferit şansa să contribui intens la dezvoltarea mea, am să depun efoturi asidue pentru a reuşi.

Ştiu că revin pe blog c-un post banal, care nu mă reprezintă, sau cel puţin nu e caracteristic stilului meu poetic şi nu are vre-o idee prestabilită... dar am ţinut să public ceva, pentru că în felul ăsta, mi se va edifica ca un imblod mica mea desfătare spirituală- blogul şi toţi omuleţii de pe această pagină.

P.S: Promit celor din blog-roll că-mi voi face timp pt ei... pentru a-i citi, şi pentru a ne împărtăşi, la fel "ca altă dată" impresiile şi părerile personale.

Moldova, eu chiar TE IUBESC!

      Niciodată nu m-am considerat a fi o patrioată.
      Pe bune! 
Susţineam cu înverşunare la orele de istorie : "Suntem români şi punctum", dar adăposteam în suflet o indiferenţă voalată.
               Şi nu e vina mea că am fost crescută într-o societate unde naţionalitatea şi limba vorbită sunt subiecte de ceartă în parlament. De unde atunci se poate de cultivat sentimentul de mîndrie naţională în generaţiile ce vin din urmă, dacă avem un popor pestriţ şi etniile minoritare cer a li se legaliza limba şi credinţa?  (mă refer la limba rusă şi la musulmani)
       Şi-aş putea să fiu mai departe indiferentă, aşa cum am fost pe băncile şcolii, dar uite ceva nu mă lasă. 
Poate că datorită faptului că peste cîţiva ani absolvesc ASEM-ul şi mie frică de imposibilitatea afirmării în cariera profesională! 
Poate că datorită faptului că aş fi putut alege o ţară străină în care să-mi continui studiile, dar am ales Moldova, şi, involuntar, mă simt responsabilă de această alegere, şi deci, viitorul e în mîinile mele!
Poate că Moldova este "colţişorul de Rai" dar care aşteaptă să răsară şi să înflorească după o lungă perioadă de hibernare!
Şi poate că aici, în ţara asta, eu vreau să-mi întemeiez o familie şi să îmbătrînesc alături de oamenii dragi.
           Nu sunt capabilă să-i scriu o declaraţie de dragoste, dar urmez îndemnul celor de la JURNAL TV , şi-i zic "Moldova, eu chiar te iubesc!"
             Pentru cîmpiile tale ce-şi schimbă nuanţa cu fiece pagină calendaristică; pentru Codrii tăi bătrîni şi tăcuţi, pe care îi vizitez atunci cînd plec la Orhei; pentru drumurile tale stricate, care îmi aduc aminte că impozitele sunt plătite zadarnic; pentru Nistru şi Prut, care îmi aminteşte că dincolo de ei, se zice că e o "lume mai bună";  pentru simplitatea oamenilor pe care-i creşti şi îi trimiţi, deseori, în ţări stăine, dar pe care îi aştepţi, ca o mamă cu părul încărunţit, să se întoarcă acasă.
Te iubesc pentru că ai guvern, şi parlament, şi preşidenţie. Ai democraţie, libertatea presei şi dreptul de a te numi "popor"- deci, nu eşti cu nimic mai prejos decît SUA, Franţa, Germania :)... Îţi mai trebuie şi-un preşedinte, şi-o să-ţi ai fiinţă întregită.
Te iubesc pentru istoria-ţi zbuciumată, pentru că ai fost puternică, ai rezistat cum ai putut impedimentelor, şi acuma, după atîţia ani în care ţi-ai schimbat numele din Dacia, Ţara Moldovei, Basarabia, România, RSSM în Republica Moldova, ai rămas cu o populaţie predominant băştinaşă, care are curajul să rostească fără sfială: limba de stat este ROMÂNA!
Te iubesc pentru că eşti primitoare, creşti oameni ospitalieri, gospodine ce fac cele mai delicioase plăcinte, sarmale şi zeamă şi gospodari ce făuresc cel mai rafinat vin.
Te iubesc pentru livezile cu mere îngrijite din sudoarea frunţii, şi pentru viile muncite anul împrejur.
Te iubesc pentru că fiece cetăţean al tău ştie că laptele nu vine de la aparat, dar de la văcuţe, sau căpriţe, şi pentru că ne dai posibilitatea ca fiecare dintre noi, să plecăm într-un coteţ şi să strîngem ouă, sau să culegem roşii din grădinile proprii.
        Ai 20 de ani, Moldova mea, eşti cu 6 luni mai mare decît mine, şi întrezăresc în numele tău, în istoria ta, o adolescentă ce e gata, de-acum înainte , să ia lumea în dinţi... şi să se maturizeze... să se dezvolte... să înflorească, dar să rămînă în suflet, la fel de cuminte şi răbdătoare!

La mulţi ani, Republica Moldova!

 (ştiu că mai este pînă pe 27, dar nu am avut răbdare)

De ce am blog?!

         Din seria: "întrebări stupide" :

” De ce?”

” La ce te gîndeşti?”

        De ce am blog? Ca să mă  destăinui? Poate... Dar blogul e mai mult decît un dialog cu propria-mi fiiinţă. E asemeni unei răzvrătiri interioare, ce dă naştere unui hazard de simţiri ce-mi  potoleşte starea febrilă şi nu permite să-mi obscurizez sufletul cu monotonia unor timpuri ţesute dintr-un scenariu perfid. Aş vrea să am uneori curajul şi nepăsarea momentului ca să-mi exteriorizez toate ideile preconcepute dintr-o hemoragie de dezamăgiri, dar nu le am... şi astfel, gîndurile mi se impregnează cu substanţa aşteptării... Şi tot aştept clipa cînd voi prinde la curaj şi le voi aşterne aici... Uneori clipa vine rapid... alteori, aşteptarea devine chinuitoare.  Şi iată-mă plină de mii şi mii de idei, gînduri duse la extrem şi trecute prin despicarea hipersensibilă de care sufer în ultimul timp. Încep să mă întreb dacă nu cumva blog-ul ăsta îmi substituie o bucată din curajul de a-mi spune impresia.

                De obicei spun. Şi aici mă cenzurez pentru că sunt cunoscută. Şi aici mă cenzurez pentru că e un blog public. De ce-l vreau public? Nu ştiu, pur şi simplu îmi place să-mi împărtăşesc reflecţiile cu ceilalţi, şi la fel cum eu primesc o satisfacţie grandioasă atunci cînd citesc ceva în care mă regăsesc, la fel sper că cineva, undeva, trăieşte intens într-o idee expusă de mine.
Uneori mie frică că pot deveni o carte deschisă datorită blogului, dar realizez că nu se va întîmpla niciodată asta. Sunt o fiinţă prea complexă, atît de complexă, încît uneori depun eforturi pentru a mă înţelege.. 

              Atunci să nu mă mai întreb de ce vreau linişte şi intimitate! Nu le voi avea, atîta timp cît exist şi-mi pun întrebări, atîta timp cît scriu pe blog şi-mi public o parte din reflecţii.
              Am fost întrebată dacă blogul poate deveni o armă folosită eficient de "duşmani" pentru a mă descoperi, şi-apoi pentru ca să mă învingă, la care , am răspuns fără ezitări : "Ce fel de duşmani? Nu ştiu ce-s ăştia! :) " Şi pe bune, nu cred în existenţa duşmanilor, atîta timp cît nu intervii exagerat în spaţiul personal al celor ce te înconjoară. Duşmanii sunt o invenţie a celor care se simt mult-prea încrezuţi în propria mîndrie. Dacă ai cîtuşi de puţin respect , inteligenţă şi educaţie, atunci descoperi în fiece necunoscut un potenţial prieten.

              Încheierea o fac repede, în speranţa că cele 10 minute în care am scris articolul nu au fost zadarnice. Şi le zic un sincer mulţumesc celor din blog-roll-ul meu care scriu articole deosebite, şi care îmi stîrnesc şi mai mult setea de a bea din prinosul inteligenţei lor.

Adevăruri siropoase

             Azi m-am primblat prin grădina vieţii şi am cules adevăruri siropoase ... le-am cules cu grijă şi le-am adăpostit în firida nedesluşitului meu subconştient. 
Azi am realizat că iubesc oamenii împletiţi din sevă artistică, cu care nu te plictiseşti nicicînd să discuţi... conştientizez că e absurd să rezumi o conversaţie la bîrfe, la vorbe-n van, cînd poţi  să o metamorfozezi într-o sursă incontestabilă de înţelepciune, de inspiraţie. Zilnic descoper, involuntar, oameni frumoşi la suflet, cu care aş depăna filozofii, cu care aş descompune lumea în mirade de molecule care s-ar risipi la o infimă suflare de-a noastră... 
Şi zîmbesc... deci, există şi astfel de oameni, de care nu te leagă nimic, nici o amintire haioasă, nici o poznă din trecut, dar care te-ar determina să-ţi sondezi fiinţa cu exasperare, care te-ar ajuta să te reculegi atunci cînd eşti prea confuz, care te-ar imbolda să fii mai bun, mai înţelept, mai plin de culoare în idei.
             De-aş fi naivă, aş iubi toţi oamenii... pe toţi... şi pe cei care m-au dezamăgit, şi pe cei incompatibili cu personalitatea mea, şi pe cei care îşi demonstrează nuditatea intelectuală prin aberaţii sau pe cei ce roiesc asemeni ţînţarilor pentru a "suge" din cuminţenia oamenilor...  Dar azi am descoperit că există oameni plini de vanitate, dar care îi ai şi-i păstrezi în preajmă din exagerată obişnuintă ...
Nu-i alung din viaţa mea... ar fi absurd, nedrept, stupid...
Dar le găsesc un alt loc, şi-ncep să-mi inund existenţa cu oameni prodigios de interesanţi prin tot ceea ce fac, gîndesc, vorbesc...
Îi recunosc uşor, doar îmi radiază sufletul la fiece interacţiune cu ideile lor, şi simt că prin ei, devin şi eu mai bună!
              Şi-l citez la final pe Eminescu : " Cîţi oameni sunt într-un  astfel de om? Tot atîţia cîte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii."

Voalul vieţii mi-a acoperit fiinţa

               Voalul vieţii adie printre inefabilele aspiraţii adolescentine... Dansează cu speranţa, cu visul, cu fericirea neîmpărtăşită, respiră sentimente, cuprinde cu  privirea secunda  perindată şi îşi întinde mîinile spre viitor... Viitorul e al lui, doar al lui, căci asemeni picăturii de rouă ce cristalizează   incomensurabila lume în care îşi are existenţa, la fel şi voalul vietii pluteşte  prin văzduh pentru a se cimenta în infinit... de unde, ulterior, un suflet tînăr, un cuget setos de a cuprinde clipa şi de a cuceri viitorul, vine să-l îmbrace peste trupul înfierbîntat de tumultul de dorinţe şi emoţii...

              De ceva timp, învăluită de ahtietatea ineditului, l-am îmbrăcat peste fiinţa-mi avidă, şi l-am lăsat să  mă poarte spre orizonturi indescifrabile... şi astfel, am descoperit că eu sunt cea responsabilă de propriul meu destin, şi nu voi permite nimănui să-mi dicteze regulile de supravieţuire : dacă o să mă împiedic în eroare, o să mă ridic fără a privi înapoi, dacă o să pierd ceva, o să realizez că, de fapt, mi se deschid alte oportunităţi, dacă o să fiu dezamăgită, o să iert, dar n-o să ofer niciodată o altă şansă, dacă o să fiu minţită, n-o să mint la rîndul meu, dar încrederea mea se va adăposti în firida nepăsării, şi toate astea pentru ca să pot exista într-o societate mult prea perfidă.

A day to remember: July 12, 2011

"Nu ştiu alţii cum sunt" dar pentru mine există zile savoarea cărora rămîne adînc implantată în subconştient, una dintre ele e şi ziua de marţi, 12 iulie.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu nu m-am gîndit niciodată că noroiul prin care am "mărşăluit" toată gaşca de prieteni timp de aproape 2 ore în acea zi (  blocajul roţilor în noroi, tracţiunea maşinii din noroi, stropirea cu noroi, noroiul de la glezne în jos, etc, etc) îţi poate aduce atîta stres şi aventură corelate de o satisfacţie interioară grandioasă.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu realizez că mai mereu cînd tre să facem chef în aer liber cu colegii, PLOUĂ!!! Şi plouă ciobăneşte, sau torenţial... ce mai contează, ziua se inundă în apă... dar noi, noi, noi, am reuşit s-o salvăm, în PLOAIE! :)
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu pe 12 iulie am conştientizat că ador să înot în timp ce stropii de ploaie calzi îmi picură pe faţă, sau să mă joc copilăreşte "de-a prinselea" în apă! 
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar mie frigăruiul după ora 19.00 mi s-a părut  genial de delicios!!! 
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu îmi dau seama că fiece sufleţel ce a fost prezent în acea zi a contribuit la intensificarea clipelor pline de amuzament şi distracţie.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar mie o să-mi fie dor de astfel de zile : cînd te porneşti optimist, copleşit de caniculă spre o destinaţie concretă, şi te pomeneşti fugărit de o ploaie violentă spre multe alte locuri care pînă la urmă au şi cimentat amintirea zilei de marţi.

"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu îmi cer scuze pentru că v-aş fi putut călca pe nervi cu acest "Nu ştiu alţii cum sunt"  repetat de 8 ori, dar eu chiar "nu ştiu alţii cum sunt"  , pentru că abia cu mine de reuşesc să stau la taclale şi să-mi dau seama cît de tare iubesc eu aventurile!!!


14.07.2011

Dacă vrei să (mă) dezamăgeşti, urmează 10 paşi :

Pasul 1: Nu răspunde la telefon. Eventual cu zilele. Butonul verde nu există, m-ai înţeles?!

Pasul 2: Nu răspunde la mesaje, oricît de multă nevoie ar avea omul acela de tine.

Pasul 3: Pune-ţi prietenii să mintă pentru tine. Pe toţi, fără excepţie! E fascinant să vezi cum sunt oamenii apoi discreditaţi din cauza unor  minciuni de-ale tale.

Pasul 4: Minte cu neruşinare, indiferent de consecinţe. Secretul e să crezi în minciuna ta, eventual să sari la gîtul celui care îndrăzneşte să pună la îndoială- chiar şi pe cale raţională- toate afirmaţiile tale.

Pasul 5: Fii om fără cuvînt. Promite, jură, joacă teatru, totul pentru consecinţe pe termen scurt. Să scapi de orice urmă de responsabilitate, de vină. Ce vocea conştiinţei, dragilor? Aia e pentru idealişti.

Pasul 6: Fă-te de negăsit. Închide-ţi telefoanele,nu intra pe facebook, skype, odnoklassniki, fă-te invizibil, închide toate canalele de acces (asta da atitudine de om responsabil cu sine însuşi, nu-i aşa?).

Pasul 7: Fă-te dator (moral sau financiar, după caz).

Pasul 8: Bîrfeşte, pozează în victimă, varsă-ţi necazurile peste tot. Dacă se poate, dă şi anunţ în ziar să ştie 
"norodul" cît ai fost de neîndreptăţit(ă).

Pasul 9: Scrie un mesaj sau o scrisoare prin care să dai vina pe "momentul de nebunie", "hazard",orice, numai să ai tu conştiinţa curată că, ce Doamne iartă-mă (?), tu ţi-ai cerut scuzele patetice, clar?

Pasul 10: Fii indiferent! Indiferenţa este... nu regula de aur, ci imaginea apogeului regulii de aur, ca să înţelegi.Fii calm, rîzi cînd n-ai replică şi ştii că n-ai dreptate şi stai cu mîinile în sîn. Asta ca să ascunzi unghiile roase de stres, în cazul în care ai avut vreodată pic de moralitate în tine.
05.07.2011

Prinde curaj şi hai să ne cunoaştem

Fiecare fiinţă omenească își găsește propria motivare, propria dorinţă şi izolare în cele mai stupide colțuri ale camerei. La mine afirmația asta funcționează la propriu -  de cîte ori deschid șifonierul îmi spun tare că TREBUIE să-mi fac ordine în viață.

Dar apoi îmi aduc aminte că, în dezordinea mea mă simt mai mult decît stăpînă pe situație și caut să aranjez cu totul alte lucruri. Cum ar fi: pixurile de pe masă, paginile etern necitite din cărțile răs și răs-începute sau chiar tu.

Da, da, tu! Știu că ești acolo, știu că ai ajuns pe blogul ăsta, știu și din ce localitate ești. :)
Mi-ar plăcea să știu de ce ești aici, de ce ai vrea să te întorci, de ce te-ai întors, de ce nu te-ai mai întoarce. Vreau să știu ce pasiuni ai, la ce te gîndești și dacă ne cunoaștem. Vreau să știu dacă ți-am greșit cu ceva sau dacă am reușit vreodată să-ți fac ziua mai frumoasă. Cu ce îți pot fi de folos? 

Ajută-mă să te cunosc. Lasă-mă să te cunosc. Vreau să te cunosc.


Fă-ți curaj!


29.06.2011

Are rost să dăm la facultate? ! Sau alegem să devenim miliardari?

Mă aflu în faţa unei cumpene grandioase ; este vorba despre facultatea pe care o voi urma. Pînă mă hotărăsc la 100 %, nu pot să rămîn indiferentă faţă de discursul lui Lawrence Ellison, al doilea cel mai bogat om din lume.

Citiţi cu atenţie, dragii mei, este adresat mai cu seamă  celora care au absolvit deja facultatea, dar a avut influenţă şi asupra mea. Mr. Ellison n-a putut să-şi termine discursul, deoarece a fost dat jos de pe scenă.

 ”Daca ma uit la voi nu vad nici un viitor fericit, nu vad nici un director proeminent. Acuma sigur sunteti bulversati. Asta e normal. Totusi, va puteti intreba, cum vin eu Larry Ellison, care n-am terminat facultatea ca sa va judec pe voi,studentii celei mai renumite facultati? Stati sa va explic.

Deoarece eu, Lawrence Ellison, al 2-lea cel mai bogat om a planetei, am cazut la facultate si voi nu. Deoarece Bill Gates Microsoft, cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Deoarece Paul Allen, al 3-lea cel mai bogat om al planetei a cazut la facultate si voi nu. Si deoarece Michael Dell, care momentan este doar pe locul 9, a cazut si el de la facultate si voi nu. Si domnul respectiv este in ascensiune.

Acuma sunteti foarte bulversati. Si asta este foarte normal. Dati-mi voie sa va incurajez, n-ati terminat degeaba facultatea si n-ati facut degeaba rost de o diploma. N-ati pierdut 5 ani degeaba, ati invatat sa munciti pentru bani putini, sa va faceti cunostinte si sa faceti cunostinta (mai deaproape) cu cuvantul TERAPIE. Toate acestea sunt foarte utile. O sa aiba lumea nevoie si de salahori ca voi.

O sa aveti nevoie de cunostinte, de programare la terapie la un psiholog. Fiindca voi n-ati cazut la facultate, n-o sa fiti niciodata printre primii 10 cei mai bogati oameni de pe pamant. Si va trebui sa va impacati cu un salariu patetic de 200.000 dolari pe an, unde salariul il veti primi de la un fost coleg de facultate care a cazut la examene si a fost dat afara. Acuma, probabil va ganditi daca mai e vreo speranta pentru voi? Nici o sansa.

Voi sunteti deja pierduti. deja aveti creierul distrus in proportie foarte mare, irecuperabila. Acu’ ma adresez celor care inca nu au terminat facultatea: LASATI BALTA FACULTATEA, FACETI-VA BAGAJELE SI PLECATI! Nu reveniti! Indepliniti-va visurile! Fiindca sigur va spun ca daca vi se distruge creierul veti disparea mai repede de pe scena afacerilor, decat dispar eu acuma de pe aceasta scena datorita agentilor de paza….”

Deci, are rost să dăm la facultate, sau nu?...:)


20.06.2011

Donînd sînge, dăruim viaţă!

„Donează Sînge- dăruiește o picătură de viață”. 

Acesta este mesajul Ministerului Sănătății de Ziua Mondială a donatorului de sînge, care este marcată la 14 iunie.

Susţin înverşunată această campanie de donare a sîngelui, şi , involuntar, aş vrea să îndemn pe cei ce întrunesc condiţiile necesare, să doneze sînge.

Aici (click) puteţi citi beneficiile pe care le are donarea de sînge, nu doar pentru cei dragi, dar şi pentru organismul nostru.

Poate ar părea absurd, dar eu nu pot să donez sînge, pentru ca nu am condiţia fizică necesară ( argumentul ăsta s-ar traduce prin faptul că trebuie să ai undeva peste 20 de ani şi peste 60 de kg ). Cu ai mei 19 ani, şi puţin peste 50 de kg, risc să fac anemie, şi mă resemnez doar cu îndemnarea celora care pot salva vieţi omeneşti!

Poate cu timpul, cînd voi avea altă vîrstă şi altă constituţie corporală, cu siguranţă voi dona, mai ales că am grupa a IV negativă, care este cea mai rar întîlnită şi cea mai necesară!

Nuştiu dacă acest articol are capacitatea de-a sensibiliza pe cineva, dar să nu uităm ca oricînd ne putem afla în ipostaza celora care depind de aceste transfuzii de sînge!

Donînd sînge, dăruim viaţă!

14.06.2011

"Plecăciune pentru profesori" .... ehhh, am fost şi eu şcolar...

În urmă cu 9 luni, la început de an şcolar, am fost în aceeaşi ipostază. În faţa mea , răsăreau aidoma gîndurilor răzleţe toţi elevii, profesorii şi părinţii, iar eu încurajam picii de clasa 1 cu optimism şi idealuri măreţe...

Acum, după aproape 3240 de zile petrecute în mrejele şcolii, noi, absolvenţii claselor a 12 avem nevoie de încurajări...Ne simţim în ipostaza unor micuţi de clasa 1, pentru că ne aşteaptă o lume nouă, o lume mirifică, o lume în care ne vom face noi prieteni, şi vom interacţiona cu alţi povăţuitori ai vieţii...

Azi am păşit pentru ultima oară ograda liceului în calitate de elev, şi mă simt copleşită de emoţii şi melancolie.Am aşteptat, indirect şi involuntar  12 ani  această zi, şi acum, iată-mă...Dar  parcă  devine o povară despărţirea de locul unde ne-am definit atît de artisitc personalitatea, unde ne-am cizelat caracterul şi unde am fost îndrumaţi de cei mai buni profesori .

Am un profund sentiment de mulţumire interioară şi de pace cînd mă gindesc la vieţile scumpilor profesori pe care i-am atins de-a lungul celor 12  ani... Şi îmi îndrept către ei toate mulţumirile mele, fiindcă fără ei, eu n-aş mai fi fost eu, cea de acum! Vă mulţumesc, dragilor, pentru că mi-aţi permis să învăţ de la voi! Vă mulţumesc, dragilor, pentru că aţi crezut în mine şi m-aţi făcut puternică! Vă mulţumesc, dragilor, pentru minunatele momente petrecute împreună. Ele reprezintă extrem de mult pentru mine - un izvor nesecat de energie şi învăţăminte.

 Vă mulţumesc  pentru răbdarea de care aţi dat dovadă, pentru înţelegere, pentru sprijin. 

Mulţumim, doamnă dirigintă,  Zinaida Ilicina (şi poate ar suna banal că vă numesc în varianta rusă), dar pentru mine, numele dvs va rămîne etern tipărit în subconştientul meu, şi îmi voi aminti de dvs ca fiind singura dirigintă pe care am avut-o începînd cu clasa 6 şi finisînd cu a 12. Dumneavoastră aţi fost martorul cel mai veridic al creşterii şi maturizării noastre. Ne-aţi înteles şi ne-aţi dat posibilitatea, totuşi ,să ne dezvoltăm personalităţile, să devenim oameni puternici, oameni cu tărie de caracter, care ştiu a-şi afirma ideile.Fără felul dvs de a fi, noi acum...poate am fi fost alţii...şi aş fi regretat  enorm, doar ne-aţi făurit atît de armonios caracterele.

Mulţumim doamnă Dvornic, pentru felul în care ne-aţi motivat, pentru efortul asiduu de a avea un limbaj cizelat  şi pentru că aţi crezut în noi, şi ne-aţi dat de atîtea ori posibilităţile de a ne afirma! 

Mulţumim, doamnă Ecaterina Petrovna şi doamnă Tatiana Ivanna,  pentru felul în care aţi reuşit să ne însuşiţi anumite principii şi pentru modelul uman pe care ni l-aţi insuflat! 

Mulţumim, doamnă Maria Vasilina şi doamnă Vera Ivanna pentru dibăcia cu care ne-aţi introdus într-o lume greu de descifrat şi pentru grija pe care ne-aţi purtat-o! 

Mulţumim  cu tot respectul, şi doamnei Ecaterina, profesoara de chimie şi domnului Vasile Ivanci,  profesorul de fizică, pentru atenţia pe care ne-aţi acordat-o şi pentru că ne-aţi făcut, oră de oră, să ne simţim personalităţi şi oameni maturi, care vor avea un viitor măreţ.

Mulţumim, doamnei profesoară Ludmila Ivanna şi Tamarei Dimitrivna, pentru dăruirea din cadrul fiecărei ore, pentru apreciere şi pentru şansa oferită de a ne afirma cu propriile noastre convingeri!

Multumin Silvia Vladimirovna , Alexandra Stipanna şi primei noastre învăţătoare, Sofia Ivanovna,  pentru posibilitatea de a vă cunoaşte ca profesor , şi de a ne convinge că sunteţi nişte femei, mame şi profesoare extraordinar de minunate.

Vă mulţumesc, dragilor, pentru că existaţi! Eu sunt eu , doar prin voi!

Bacalaureatul ce ne bate la uşă să de-a Domnul să fie un oaspete plăcut, şi după el, la Balul de Absolvire, să ne convingem încă odată că toată sămînţenia personalităţii noastre o datorăm vouă, stimaţi dascăli.

31.05.2011

Eu votez Partidul Liberal

Am să zic pe scurt un singur lucru : din luna februarie a anului curent, cînd nimeni habar n-avea de candidatul la funcţia de primar a satului nostru, mă sunase Maricica Stratan şi mi-a propus să fac parte din Organizaţia de Tineret  a PL din satul Peresecina.
Am acceptat îndată, pentru că pentru mine Partidul Liberal înseamnă, mai presus de toate, şansa spre un viitor mai prosper, şi cred în această afirmaţie cu toată plinătatea sufletului meu.
N-o să fac propagandă electorală, pentru că nu mi-a plăcut să mă implic în politică, dar ideea de a fi în Organizaţia de Tineret a Partidului Liberal (singura şi prima organizaţie de acest gen de la noi din sat) este o şansă dată nouă, tinerilor, de a ne manifesta şi de a ne exprima doleanţele acumulate de-a lungul timpului.

Cîteva duminici la rînd , cîţiva tineri din Organizaţie, ne-am întrunit, ca mai apoi, de Dragobete, susţinuţi financiar de d-nul Sergiu Miron( preşedintele pe raionul Orhei a PL), am organizat  festivitatea "De Dragobete-Să iubim româneşte" cu forţele proprii, şi rezultatul a fost pe măsură.
De ce am făcut această paranteză?Ei bine pentru ca să înţelegeţi că fac parte, oarecum, din acest partid înainte ca candidatul la funcţia de primar să fie înaintat, şi nicidecum nu sunt pe lista de consilieri datorită lui.

Mulţumesc Maricicăi pentru că în februarie m-a telefonat, şi datorită ei, acum simt şi eu că pot contribui ca tinerii din sat să aibă perspective de a se distra şi relaxa în acelaşi timp.
E absurd să vă rog să votaţi Partidul Liberal pe 5 iunie, pentru că fiecare are fel de fel de rude prin diverse partide, care mai de care mai corupte, dar asta nu e vina lor...
Eu vreau doar să analizaţi bine cui daţi această şansă de a ne conduce satul.
Şi vă asigur, că Partidul Liberal are tot sprijinul necesar pentru a face ca satul nostru să fie mai prosper.

P.S azi, la Deschiderea Sezonului Sportiv, sponsorizat totalmente de consilierii din sat a Partidului Liberal, ne-a onorat cu prezenţa şi d-nul ministru al Tineretului şi Sportului, şi mi-a plăcut afirmaţia unui domn din sală : "Să oferim şansa ca satul Peresecina să aibă în frunte o echipa TÎNĂRĂ, în care vîrsta medie e de 35 ani, şi nu ca în alte partide,unde la 50-60 ani vor să schimbe satul.Ce fel de schimbări la bătrîneţe?Echipa PL promovează tineretul, şi spre deosebire de alţii are cea mai credibilă platformă electorală, nu promisiuni măreţe şi irealizabile" (ceva de genul ăsta a rostit d-nul, îmi cer scuze că poate nu a fost exact cuvînt în cuvînt, dar ideea principală am ţinut morţis s-o prezint)


22.05.2011

Gînduri de sfîrşit de an şcolar...

Număr zilele cu exasperare...încă puţin,şi puţin de tot şi se sfîrşesc 12 ani de şcoală...Şi cît am aşteptat acest moment...visam cu aviditate să ajung în ultima săptămînă de şcoală,şi...iată-mă!!!Dar nu mă regăsesc...parcă ceva s-a schimbat,parcă ceva numai e la fel...Şi poate că sunt nostalgică, gîndind la faptul că dimineaţa nu voi mai lua drumul spre şcoală,acolo unde mi-am şlefuit atît de artistic personalitatea,alături de profesori şi colegi (da,scumpii mei colegi cărora le promit că nu vor scăpa de mine pe viitor :) )
Pe lîngă asta,mi-e frică...emoţii,stres (mai presus de toate),doar avem de dat examenele finale...şi,de-ar fi valoarea lor mai puţin semnificativă,pai poate ar fi şi o altă dispoziţie...dar aşa,bacalaureatul,într-o măsură oarecare ne hotărăşte drumul nostru spre viitor (şi eu doar am aspiraţii grandioase).Ohhhh,şi să zic că n-am învăţat...dar aşa,atîtea zile petrecute doar eu şi cartea,şi pînă la urmă,tot îmi fac griji colosale.Ok,nu mă mai gîndesc la asta (o las pentru la noapte),dar simt în suflet o nelinişte,şi nu-mi dă pace...Nu-i caut sursa,nu  vreau să mă obosesc cu căutări inutile...o las să mă macine.Oricum,mîine e luni,o nouă săptămîna cu obişnuitele griji,dar şi bucurii...
Mă gîndesc: săptămîna asta o să fie una deosebită.Şi ştiţi de ce?... Pentru că eu am decis să fie aşa!!!Nu e nimic abusurd în a-ţi hotărî felul în care îţi vei petrece săptămîna.
Miercuri avem ultima lecţie deschisă la română (se preconizează ceva fabulos de interesant),clasele liceale au teze,studenţii acuş încep examenele,şi tot aşa...viaţa îşi continuă firul evolutiv,iar noi,noi ne consumăm intens din interior.
P.S: şi-un salut "nividimcii " de pe ondo,şi tuturor celora cu profiluri false care se chinuie să tot vină în vizită la mine pe pagină.Vă zic că sunt bine,happy,aşa cum eram dintotdeauna: fără păr vospit,fără unghii cu gel,şi cu aceeaşi idee cimentată în subconştient: vă invit pe toţi în "ciornii spisok",doar am 4 pagini deja :)
Şi-un sincer mulţumesc celorlaţi prieteni sau cunoscuţi.sau pur şi simplu "oameni" ce ma cunosc şi cu care interacţionez zilnic.Azi am ajuns la concluzia că viaţa mea fără voi ar fi stupidă şi plictisitoare.Voi mă ajutaţi (involuntar,poate că) să fiu aşa cum sunt,şi să nu-mi dispară optimismul din suflet.
O săptămîna frumoasă,şi...nu uitaţi,să faceţi tot posibilul ca fiece zi să fie trăită din plin,cu jovialitate în
inimioară.

15.05.2011

"Nunta Regală"-impresii moleculare într-o celulă de aprecieri

A trecut...s-a consumat şi cel mai aşteptat eveniment din aprilie pentru lumea mondenă :NUNTA lui William şi Kate...
Recunosc sfioasă că nu prea am fost la curent cu relaţia lor,fie prea puţin a fost mediatizată pînă acum la TV,fie că atenţia îmi era concentrată asupra altor evenimente (gen politica de la noi din ţară).În fine,ultimele zile cu tot fastul şi vîlva despre nunta lor m-au convins totalmente că în  ziua de 28 aprilie,trebuie să stau cu ochii la televizor.
Ok,pînă aici,nimic interesant...o nuntă regală...o nuntă ce puţin ne afectează pe noi,dar care,cine ştie,ne poate influenţa viziunile asupra perspectivei de organizare a nunţilor mondene.
Se apropia ora 13 (ora locală la Peresecina),şi în sfîrşit,apare mireasa...
Doamne,eram înmărmurită...copleşită de emoţii...şi asta din cauza somptuozităţii care prevala în atmosferă.
Mireasa era frumoasă...fenomenal de elegantă,iar ţinuta-o tinută perfectă,pe care probabil am s-o încep s-o studiez în detalii.Nu m-am aşteptat la o rochie sofisticată,şi de aia,simplitatea rochiei mi-a demonstrat veridicitatea gîndurilor mele...Dar,curios lucru,cum e posibil o alternanţă atît de armonioasă dintre simplitate şi splendoare?!Probabil,anume simplitatea rochiei i-a şi conferit eleganţa supremă.Cu siguranţă,viitoarele mirese,se vor inspira de la Kate preluînd nu doar beatitudinea rochiei,dar şi fineţea machiajului (pe care am înteles că ea singură şi l-a realizat) .

Poate există ceva similitudini cu rochia de mireasă a lui Grace Kelly,dar nicidecum nu se pot compara.Parcă Kate este mai zîmbitoare,mai impresionantă...şi mai aproape de sufleţelele noastre (cine ştie,poate că contemporanitatea influenţează).Există corelaţii şi între buchetele de mireasă...dar iarăşi,ineditul ambelor mirese prevalează asupra oricăror bănuieli de asemănare.
                                              
                                  

Nu am rămas indiferentă şi faţă de rochia surioarei lui Kate,care ...chiar dacă,a purtat o ţinută într-o culoare asemănătoare rochiei miresei (ceea ce este interzis),s-a remarcat prin stil,rafinament..şi iarăşi,eleganţă(eleganţa probabil a prevalat cel mai mult la nunta regală).
                                                                
La final,nu pot să nu-mi perindez privirea şi atentia şi asupra celei de-a doua rochii a lui Kate.
A fost creată tot de către Sarah Burton, dar de aceasta dată a fost vorba de un decolteu ceva mai mărinimos. Au lipsit bretelele şi dantela, a lipsit şi trena, însă Kate Middleton şi-a pus în evidenţă talia de viespe cu o centură realizată din diamante.
Pentru recepţia dedicată celor mai apropiaţi prieteni, Kate Middleton a renunţat la voal, ascunzîndu-şi însă umerii goi şi braţele sub un bolero de angora.
                                                             
Ok,hai să-mi exprim părerea şi cu privire la ţinuta Victoriei Beckham.O fi ea extrem de stilată,şi extrem de apreciată,dar eu nu am văzut nimic deosebit la ea,clipindu-mi din ochi doar pălărioara simplă,dar rafinată.În rest,culoare prea sobră,şi încercarea de a-şi ascunde prea mult sarcina,probabil i-a mutilat din splendoare.Din partea mea, primeşte o bilă neagră:)))
                                           
Şi ca să închei postarea în acelaşi stil alert cu care am început-o,menţionez :poate că n-am habar de stil,de modă,sau de tendinţe,dar mi-am exprimat părerea sinceră,şi mi-a făcut o prodigioasă plăcere să scriu despre un eveniment atît de minunat.
P.S: ce mi-aş dori să fiu pentru o zi şi eu prinţesă:)

30.04.2011

Merită să căutăm prietenia adevărată?!....

..nu-mi place să-mi aleg cuvintele dinainte,nu-mi place să mă gîndesc la consecinţele care s-ar putea naşte,nu-mi place să nu pot fi eu din teamă că aş putea fi interpretată greşit....Şi cît de lejer vorbesc cu prietenii,fără a mă explica dupa fiecare cuvînt......asta cred că este unul dintre cele mai plăcute sentimente care pot exista într-o prietenie.....să te simţi confortabil ... să poţi vorbi oricum despre orice ..... să poţi vorbi 5 ore la rînd despre orice-ţi vine în minte...să vorbeşti şi să asculţi cu aceaşi comoditate.....şi un "prieten" nu este neapărat acea persoană pe care o cunoşti încă de pe vremea de cînd erai copil,adevăratele prietenii se nasc cît ai zice "peşte".....într-un mod inexplicabil se naşte acel sentimet de  "simt că te cunosc de-o viaţă" şi acel sentiment de "simt că te cunosc de-o viaţă" valorează mai mult decît dacă literalmente l-ai cunoaşte de-o viaţă.......puterea de a înţelege dincolo de cuvinte...să spui negru gîndindu-te la alb...şi să fii înţeles ...să discuţi despre probleme în care părerile vostre se bat cap în cap într-un mod atît de plăcut .....să vorbeşti despre lucruri serioase într-o manieră haioasă,să vorbeşti serios despre lucruri neserioase,să zîmbeşti de simţi că-ţi crapă faţa.......să anticipezi ceea ce-ţi va spune......să-i ştii pe de rost salutul,totuşi să te uimească atunci cînd te aştepti mai puţin,să vrei să cînţi şi să dansezi:) ...simţi cum se luminează ziua vorbind cu prietenii.........păcat că aceşti ...prieteni sunt foarte puţini la număr...dar...vorbeam cu sufletul :).....

11.04.2011

O lectie de viata: a iubirii si a compasiunii

In plina primavara,cind sufletele noastre sufera metamorfoza renasterii spirituale,postez aceasta imagine senzatioanala.Sper sa constituie pentru voi o raza de soare,si sa va faca sa constientizati ca arta de a fi om  NU tine cont de conditia sociala.

Este vorba de o femeie din India care alapteaza firesc,in acelasi timp un copil si o maimutica. Cu toata saracia din jur ,fotografia emana bunatate si firesc.Ne invata lectia iubirii si a compasiunii.  

Este fotografia zilei, lunii, anului sau a secolului.

Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat:

”Doar un sarac poate fi atit de marinimos. Ce pacat ca omul nu este intotdeauna asa.” 

  

"Dacă ar fi posibil, m-as transforma în fiecare zi într-o formă particulară de viată animală si de plantă. Să fiu succesiv toate formele de flori, să fiu buruiană, ghimpe, trandafir, să fiu arbore de ecuator, cu crengi întortocheate, plantă de mare, bătută de valuri, sau de munte, în prada vînturilor; să fiu pasăre cu glas melodios sau pasăre croncănitoare si de pradă, călătoare sau sedentară, să fiu bestie de pădure sau animal domestic. Toate speciile să le trăiesc cu o frenezie sălbatică si inconstientă, să parcurg seria întreagă a nat
urii, să-mi schimb forma cu usurinta unei gratii naive, fără teatru, întocmai ca într-un proces natural. Cum as umbla prin cuiburi, prin grote, prin singurătăti de munte si de mare, prin dealuri sau prin cîmpii! Numai această aventură cosmică, trăită în interiorul substantial al vietii, în intimitatea ei organică, urmînd arabescul formelor vitale si pitorescul naiv al plantelor, mi-ar mai putea destepta gustul să redevin om." EMIL CIORAN