Suntem... ceea ce iertăm

...Şi poate că faptul că timpul trece te face să înţelegi ceea ce contează cu adevărat. Există anumite momente de răscruce  în viaţă, cînd ai nevoie de ceva extrem de motivaţional ca să-ţi dai seama pe ce drum tre să apuci, şi e dificil.. atît de dificil, mai ales cînd eşti nevoit să închizi anumite uşi, pentru a deschide altele, fără a şti ce chip te aşteaptă după ea.
Dar ce s-ar întîmpla dacă am lăsa toate uşile deschise? 
Înghit în sec.
Suspin.
Mă gîndeam zilele trecute la iertare. La faptul că unii oameni îşi pot trăi viaţa închizînd pentru totdeauna uşa trecutului, aruncînd cheia spre neant şi entuziasmaţi privind spre viitor. 
Şi cum oare nu le pasă de ceea ce s-a întîmplat, de oamenii pe care i-au jignit sau de cei care aşteaptă iertare de la ei?
Nu-mi imaginez să-ţi trăieşti avînturile evlavioase fără a fi responsabil de ceea ce ai fost cîndva, de acţiunile tale, de vorbele tale, de gîndurile tale mai mult sau mai puţin meschine.
Iertare...
Da iertare!  "A ierta" presupune acea comuniune cu propria-ţi fiinţă mai întîi de toate. Înseamnă să fii mîndru de tine, mîndru de faptul că te smereşti în faţa celora pe care i-ai dezamăgit, mîndru că ai avut curajul să spui cuiva : " Iartă-mă".


Mă gîndesc cît de puternic trebuie să fii, ca să poţi ierta. Cît de înţelept. Să ştii să alegi iertarea în locul răzbunării.
Ura este dureroasă.


Învăţ să iert. 
Învăţ să las mereu uşile trecutului deschise, să mă pot întoarce din dorinţa de-a mă reculege în anumite momente din trecut.
Fără iertare, acest lucru n-ar fi posibil.
Suntem ceea ce iertăm şi nu există nimic mai motivaţional de-a merge înainte decît iertarea.

2 in 1 ( Retrospectivă & Previziune)

Pînă nu demult, îmi imaginam că în vacanţa de iarnă o să reuşesc ceia ce nu mi-a reuşit pe parcursul celor 4 luni de studenţie. Pe naiba!
Este atît de dificil să te focusezi asupra anumitor priorităţi în momentul în care eşti acasă, la televizor rulează filme cu Moşi Crăciuni, de-ţi saltă inima din piept amintindu-ţi de copilărie, în frigider te aşteaptă portocale şi pe fiece măsuţă odihneşte cîte o hîrtie de la ciocolata de curînd mîncată.
Mi-a mai rămas o săptămînă pînă se încep examenele şi toate celelalte activităţi, şi mă simt atît de... emoţionată. Am impresia că în semestrul trecut am fost o altă "eu". De fapt, am fost un "eu" la care dintotdeauna am visat să ajung. 
Secretul? Ei bine, îmi reuşeşte tot mai des s-o alung pe "Cealaltă" din gînduri. Uneori, ea-mi zicea dimineaţa:  "Azi nu vei rezista. Eşti singură într-un oraş străin. Iar casa ta nu e aici.", dar luptam s-o contrazic, şi-mi reuşea. Deschideam fereastra camerei, adulmecam o boare de aer matinal, şi-o lăsam pe "Cealaltă" să plece odată cu expiraţiile profunde şi ritmate. Aceste exerciţii timp de cîteva săptămîni mi-au fortificat atît de vădit fiinţa, încît nu mă lăsam intimidată nici de cele mai lăuntrice temeri. 
M-am convins că Dumnezeu îţi dă întotdeauna să duci pe spate atîta cît poţi, şi cu timpul, te obişnuieşti atît de mult cu impedimentele zilnice, încît nu vrei nicicînd să opreşti din ascensiunea spre succesul mult-rîvnit..
Am fost puternică, curajoasă şi am ştiut să-mi gestionez atît de bine timpul, încît, indiferent dacă mă culcam pe la 3 de noapte, ştiam că începînd cu ora 6:30 dimneaţa, se începe o nouă zi, şi ziua aceasta este pentru învingători. Deci, nu mă puteam lăsa înfrîntă de surmenaj.
Am neglijat pe unii omuleţi dragi, dar mi-am făcut prieteni noi, şi asta mă determină să cred că niciodată n-ai să reuşeşti să-ţi ţii aproape cunoştinţele din trecut, în cazul în care te despart şi ore şi km. Cu timpul, numărul persoanelor cu care interacţionezi se multiplică, dar se cristalizează mai evident acele persoane împreună cu care petreci cele mai frumoase clipe, şi eşti conştient că aceste individualităţi vor fi alături de tine şi în viitor.


Abia acum, realizez că urăsc vacanţele lungi... Plus la faptul că te leneveşti atît de mult, mai adaugi şi stresul pre-examen, se mai adaugă şi gîndul că "Cealaltă" poate să revină în noul semestru, şi iar tre să fiu tare pentru ca s-o alung din subconştient.


Anul trecut în noaptea de Crăciun , pe la 2 de noapte, citeam. Citeam şi plîngeam.
Şi nu era un plîns  melancolic, dar era un plîns de cel care-ţi stoarce atîtea lacrimi, încît ai obrajii şi buzele firebinţi, iar ochii, ochii atît de mici. Plîngeam pentru că trăiam mult prea intens ceea ce citeam ( "Temă pentru Acasă" de Dabija). 
Mi-am amintit acest lucru pentru că am obligaţia morală ca în noaptea aceasta să termin o carte. Sper că după finisarea lecturării, voi putea mai uşor să-mi sistematizez tot ce n-am făcut pînă acuma în vacanţă, dar  tre să reuşesc în această săptămînă. 

Şi-un P.S.: Păstraţi-vă curajul, cumpătul şi voinţa intactă. Ne aşteaptă un an de la care vom "stoarce" mustul cel mai dulce, şi vom lăsa la fermentat cele mai frumoase realizări.

Ar trebui ca fiecare om să se nască încă o dată în prima zi din ianuarie. Să o ia de la capăt şi să scrie o pagină nouă. Să micşoreze sau să mărească lungimea frîului, dupa cum este cazul, dar să-l lase liber din nou în prima zi de ianuarie, să-şi îndrepte faţa spre viitor, fără să mai ţină seama de lucrurile care au fost şi au trecut.

Întrucît cuvintele vechiului an aparţin limbajului anului trecut

Vorbele noului an aşteaptă o altă voce.

E nevoie de un sfîrşit pentru un nou început!

La mulţi ani şi un an plin de entuziasm vă doresc!