marți, 30 iulie 2013

Naivităţi

0 comentarii
Şi ce mai e cu dreptatea asta?!
Suntem noi capabili să distingem minciuna de adevăr? 
Întotdeauna am încercat să-mi creez plase în jurul meu, să fiu mai imună în faţa unor valori prejudiciabile, la care sunt alergică pur şi simplu. 
Dar, dacă te aştepţi ca lumea să fie cinstită cu tine, deoarece tu eşti cinstit, te amăgeşti!


E ca şi cum ai spera că odată nimerit în cuşca leului să nu te mănânce, din simpla naivitate că tu nu l-ai mânca!

Dureros să constaţi că pe asemenea valori, unii îşi fundamentează existenţa. De fapt, nu existenţa ( o viaţă fortificată pe minciuni şi nedreptate nu s-ar cataloga ca "existenţă"), ci mai degrabă succesul şi fericirea temporară.

vineri, 19 iulie 2013

Mărturii tardive

2 comentarii
         Aşa e făcută viaţa că eşti nevoită să faci alegeri şi să laşi trecuturi în amintire, păstrând  drept mărturie doar frumosul din anii ce-au trecut. Trebuie să rupi lanţuri fără a mai fi nevoie să le mai legi, să închizi uşi fără să priveşti în urmă, să te laşi purtată de val fără să-ţi pese unde te va duce.
        Multă vreme îmi aruncasem condeiul la mare distanţă de mâinile care febril îl căutau, nu din frica de-a mă  rătaci iar printre cuvinte, idei profunde şi emoţii inefabile, ci mai degrabă din impulsul sufocant de-a reuşi acolo unde sunt şi în ceea ce fac, fapt ce-mi consuma energie, inspiraţie şi timp.   
       Timpul a perindat spre trecut luni în care am încetat să mă caut, în care cu o ancoră înţepenită în adâncuri mă încăpăţânam să-mi urmez cu tenacitate crezul. Oricât de palpabilă n-ar fi fost lumea nu reuşeam să mă colorez cu rutina inevitabilă a vieţii. Realizasem că mă îndepărtam de ceea ce odată, cu atâta efort şi străduinţă creasem, mă îndepărtam de capacitatea de-a percepe vibraţia lumii.
       Azi, un impuls nedefinit mi-a îndemnat degetele să contureze iar universul sufletului meu de care îmi era dor să-l întâlnesc. Şi m-am găsit colorând fără ştire cu cârlionţi de cuvinte existenţa mea în note  graţioase de linişţe. După care, am închis ochii şi m-am simţit. M-am regăsit pe mine aceeaşi fiinţă nostalgică şi contemplativă. Aceeaşi creatură pierdută în frământări şi interogaţii. 
      Cândva vorbeam despre inefabilul din noi, despre dragostea care te înalţă şi în cădere te îmbrăţişează ferm şi cald ca să-ţi armonieze coborârea, despre seminţele de bunăvoinţă şi înţelepciune pe care trebuie să le plantăm în suflet. Vorbeam despre schimbări şi mă simţeam exaltată de fiece dată când treceam prin una benefică dezvoltării mele...
       Timpul a trecut peste mine şi-a luat cu el o bună parte din entuziasmul adolescenţei. Nu mai privesc lumea c-un imens zâmbet şi-o nestăvilită dorinţă de-a o face mai sinceră, mai bună, mai înţeleaptă. O privesc aşa cum e, uneori perfidă, alteori mărinimoasă. De mine depinde să-mi păstrez inviolabilă personalitatea şi să continui să-mi urmez cu perseverenţă convingerile.

 
| Theme choosed by Liudyka Sponsored by Liuda Rosca