Am ezitat o secundă... am tapat primul cuvînt, apoi l-am şters, am închis netul şi am continuat să învăţ. Peste cîteva zile, învăluită de remuşcări şi cuprinsă de-un dor acerb de-a scrie, am tapat alt cuvînt... şi-ncă unul...şi-ncă unul... Cuvinte fără sens, fără o conotaţie specifică, sau întemeiate pe principii logice....
Nu am salvat nici una din încercările mele eşuate de "a reveni" în bloggering, şi iată că, după o lungă perioadă de inactivitate, m-am decis să scriu...orice, dar să scriu, şi să-mi demonstrez că pot şi am capacitatea să-mi rezerv juma de oră pt adăpostul de reflecţii...
Şi totuşi, demult nu am vorbit cu propria-mi persoană, demult nu m-am întrebat: "Hey, Liuda, cum stai cu timpul liber, mai dormi cele 8 ore pe zi? "
La un moment, mi-a fulgerat prin minte ideea de a-mi şterge blogul, şi nu e vina că am ajuns să cerşesc timp liber, sau că ora 1 de noapte să-mi pară oră potrivită pentru a-mi încheia toate "socotelile" pentru acea zi...
În fine, mi s-a metamorfozat ritmul de viaţă, şi... pe cît e de activ, plin de evenimente, stresant, pe atît e şi uluitor de interesant, încît, ajung noaptea, înainte de somn să mă mir de task-urile pe care le-am reuşit să îndeplinesc. Nu dau înapoi, şi nici nu mă plîng de nimic, o să încerc să mă obişnuiesc cu ideea de-a fi acasă, lîngă părinţi, numai o zi jumate pe săptămînă, pentru că, atîta timp cît mi s-a oferit şansa să contribui intens la dezvoltarea mea, am să depun efoturi asidue pentru a reuşi.
Ştiu că revin pe blog c-un post banal, care nu mă reprezintă, sau cel puţin nu e caracteristic stilului meu poetic şi nu are vre-o idee prestabilită... dar am ţinut să public ceva, pentru că în felul ăsta, mi se va edifica ca un imblod mica mea desfătare spirituală- blogul şi toţi omuleţii de pe această pagină.
P.S: Promit celor din blog-roll că-mi voi face timp pt ei... pentru a-i citi, şi pentru a ne împărtăşi, la fel "ca altă dată" impresiile şi părerile personale.
