Indubitabilă incertitudine

De ce oare chiar şi atunci cînd se întîmplă previzibilul tot suntem luaţi prin surprindere, şi ne uimim cu o privire actoricească?  Aş vrea atunci, în acea clipă să ne imortalizăm ecografia inimii şi să ne convingem că nu e nimic prestabilit... şi că această uimire este cît se poate de firească, chiar dacă bănuiam că aşa o să se întîmple.Uneori încerc să văd lucrurile altfel decît le văd alţii. Şi depun eforturi considerabile, cu toate că sunt zadarnice, pentru că de cele mai multe ori văd ceea ce vede toată lumea. 
Nu ştiu de ce, dar azi văd totul mai clar. 
Şi nu pentru că ar fi o zi cu mult mai deosebită decît alta... ci pentru că rutina acestor zile de vacanţă mă determină să reflectez mai mult decît este necesar la oameni, la tipologiile umane şi la tainele ce le ascund şi cele mai intrinsece personalităţi. 


În ultima perioadă am cunoscut mulţi oameni, atît de mulţi, încît îmi stresez conştiinţa pentru a le memora numele, dar asta nu mă descurajează, nu mă sperie, nu mă limitează în nimic, ba dimpotrivă, îmi oferă inedita oportunitate de a descoperi cît de flexibil poate fi un om, cît de curajos şi plin de vitalitate... 
Cu toate astea, acum, după ce am în raţiune chipurile atîtor sufleţele, întrezăresc aidoma teama netrucată a unora de a recunoaşte ceea ce simt cu adevărat.
Văd laşitatea altora de a recunoaşte că au greşit.
Văd dezamăgirea care îi doare pe unii, şi lunga amăgire în care se scufundă alţii doar din frica de a trăi. Dar ce uităm de fapt… e că avem doar viaţa asta de trăit. Chiar dacă vom fi altcineva, cîndva, undeva, după ce vom muri… azi suntem doar ceea ce suntem. Şi ar fi bine să ştim a profita de timp. Pentru că zilele trec şi deciziile cele mai importante devin tot mai greu de luat. 
Dacă iubeşti, nu te ascunde. 
Dacă vrei să visezi, închide ochii, sau visează cu ochii deschişi. 
Dacă ştii că nu poţi trăi fără ea, ai curajul şi renunţa la comoditatea de a rămîne resemnat cu singurătatea. 
Dacă un el şi o ea sunt făcuţi unul pentru celalalt, atunci nimeni nu poate schimba asta, decît poate… laşitatea unuia dintre cei doi. 
Şi atunci e trist să priveşti cum doi oameni îşi pierd şansa: de a fi “mai buni” împreună.Mă uit în jurul meu şi mă cuprinde incertitudinea. Văd oameni care se iubesc atît de sincer şi profund, dar care aleargă în direcţii total opuse. Şi mă întreb… cînd îşi vor da seama cît timp au pierdut? Oare vor reuşi vreodată să recupereze clipele zburate-n van?


Şi poate că de aici izvorăşte indubitabila mea dorinţă de a nu-mi lăsa zilele să se piardă fără a vedea, a spune sau a face ceva frumos & memorabil!