Iubesc...

Familia & prietenii, nopţile înstelate de vară, răsăritul şi apusul  soarelui, seriozitatea, florile, cafeaua în ceaşcă mare, ploaia, blogging, unghiile roşii sau french, "Temă pentru acasă" de Nicolae Dabija, căpşunile, călătoriile şi aventurile, aerul de dimineaţă, telefonul meu mobil, laptele condensat, revistele de modă şi lifestyle, cerceii, brăţările, buclele, "J'adore" de la Dior, Shopping Malldova, libertatea, mirosul de haine proaspăt spălate, matematica, ciocolata cu lapte şi alune, desenul, facebook-ul, pantofii mei negri, căţelul şi pisica mea, filmele bune- privite la cinematograf, lumînările parfumate, muzica, 29 februarie, tocurile de 10-12 cm, cărţile, oamenii înţelepţi, să zîmbesc, zăpada, Channel, culorile, marea, pomii înfloriţi, National Geographic, fustiţele şi rochiţele, punctualitatea, dejunul, săruturile&îmbrăţisările, apa plată, Sărbătorile de Iarnă, ordinea, etc, etc...

 29.07.2011

Adevăruri siropoase

             Azi m-am primblat prin grădina vieţii şi am cules adevăruri siropoase ... le-am cules cu grijă şi le-am adăpostit în firida nedesluşitului meu subconştient. 
Azi am realizat că iubesc oamenii împletiţi din sevă artistică, cu care nu te plictiseşti nicicînd să discuţi... conştientizez că e absurd să rezumi o conversaţie la bîrfe, la vorbe-n van, cînd poţi  să o metamorfozezi într-o sursă incontestabilă de înţelepciune, de inspiraţie. Zilnic descoper, involuntar, oameni frumoşi la suflet, cu care aş depăna filozofii, cu care aş descompune lumea în mirade de molecule care s-ar risipi la o infimă suflare de-a noastră... 
Şi zîmbesc... deci, există şi astfel de oameni, de care nu te leagă nimic, nici o amintire haioasă, nici o poznă din trecut, dar care te-ar determina să-ţi sondezi fiinţa cu exasperare, care te-ar ajuta să te reculegi atunci cînd eşti prea confuz, care te-ar imbolda să fii mai bun, mai înţelept, mai plin de culoare în idei.
             De-aş fi naivă, aş iubi toţi oamenii... pe toţi... şi pe cei care m-au dezamăgit, şi pe cei incompatibili cu personalitatea mea, şi pe cei care îşi demonstrează nuditatea intelectuală prin aberaţii sau pe cei ce roiesc asemeni ţînţarilor pentru a "suge" din cuminţenia oamenilor...  Dar azi am descoperit că există oameni plini de vanitate, dar care îi ai şi-i păstrezi în preajmă din exagerată obişnuintă ...
Nu-i alung din viaţa mea... ar fi absurd, nedrept, stupid...
Dar le găsesc un alt loc, şi-ncep să-mi inund existenţa cu oameni prodigios de interesanţi prin tot ceea ce fac, gîndesc, vorbesc...
Îi recunosc uşor, doar îmi radiază sufletul la fiece interacţiune cu ideile lor, şi simt că prin ei, devin şi eu mai bună!
              Şi-l citez la final pe Eminescu : " Cîţi oameni sunt într-un  astfel de om? Tot atîţia cîte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii."

Voalul vieţii mi-a acoperit fiinţa

               Voalul vieţii adie printre inefabilele aspiraţii adolescentine... Dansează cu speranţa, cu visul, cu fericirea neîmpărtăşită, respiră sentimente, cuprinde cu  privirea secunda  perindată şi îşi întinde mîinile spre viitor... Viitorul e al lui, doar al lui, căci asemeni picăturii de rouă ce cristalizează   incomensurabila lume în care îşi are existenţa, la fel şi voalul vietii pluteşte  prin văzduh pentru a se cimenta în infinit... de unde, ulterior, un suflet tînăr, un cuget setos de a cuprinde clipa şi de a cuceri viitorul, vine să-l îmbrace peste trupul înfierbîntat de tumultul de dorinţe şi emoţii...

              De ceva timp, învăluită de ahtietatea ineditului, l-am îmbrăcat peste fiinţa-mi avidă, şi l-am lăsat să  mă poarte spre orizonturi indescifrabile... şi astfel, am descoperit că eu sunt cea responsabilă de propriul meu destin, şi nu voi permite nimănui să-mi dicteze regulile de supravieţuire : dacă o să mă împiedic în eroare, o să mă ridic fără a privi înapoi, dacă o să pierd ceva, o să realizez că, de fapt, mi se deschid alte oportunităţi, dacă o să fiu dezamăgită, o să iert, dar n-o să ofer niciodată o altă şansă, dacă o să fiu minţită, n-o să mint la rîndul meu, dar încrederea mea se va adăposti în firida nepăsării, şi toate astea pentru ca să pot exista într-o societate mult prea perfidă.

A day to remember: July 12, 2011

"Nu ştiu alţii cum sunt" dar pentru mine există zile savoarea cărora rămîne adînc implantată în subconştient, una dintre ele e şi ziua de marţi, 12 iulie.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu nu m-am gîndit niciodată că noroiul prin care am "mărşăluit" toată gaşca de prieteni timp de aproape 2 ore în acea zi (  blocajul roţilor în noroi, tracţiunea maşinii din noroi, stropirea cu noroi, noroiul de la glezne în jos, etc, etc) îţi poate aduce atîta stres şi aventură corelate de o satisfacţie interioară grandioasă.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu realizez că mai mereu cînd tre să facem chef în aer liber cu colegii, PLOUĂ!!! Şi plouă ciobăneşte, sau torenţial... ce mai contează, ziua se inundă în apă... dar noi, noi, noi, am reuşit s-o salvăm, în PLOAIE! :)
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu pe 12 iulie am conştientizat că ador să înot în timp ce stropii de ploaie calzi îmi picură pe faţă, sau să mă joc copilăreşte "de-a prinselea" în apă! 
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar mie frigăruiul după ora 19.00 mi s-a părut  genial de delicios!!! 
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu îmi dau seama că fiece sufleţel ce a fost prezent în acea zi a contribuit la intensificarea clipelor pline de amuzament şi distracţie.
"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar mie o să-mi fie dor de astfel de zile : cînd te porneşti optimist, copleşit de caniculă spre o destinaţie concretă, şi te pomeneşti fugărit de o ploaie violentă spre multe alte locuri care pînă la urmă au şi cimentat amintirea zilei de marţi.

"Nu ştiu alţii cum sunt"  dar eu îmi cer scuze pentru că v-aş fi putut călca pe nervi cu acest "Nu ştiu alţii cum sunt"  repetat de 8 ori, dar eu chiar "nu ştiu alţii cum sunt"  , pentru că abia cu mine de reuşesc să stau la taclale şi să-mi dau seama cît de tare iubesc eu aventurile!!!


14.07.2011

Aş vrea...

Aş vrea să am. Să am totul, mult. Să-mi iasă prin degete ramuri de viaţă şi surplusul de gînduri. Să pot să gîndesc pentru încă 10 vieţi şi să nu-mi fie teamă de fiecare piatră de care mă împiedic. Să pot să spun "da" sau "nu", să aleg, să împart pentru toţi ceea ce mie-mi este inutil. Să ştiu că cineva are nevoie de mine, depinde de mine, respiră prin mine, iubeşte prin mine, vede prin ochii mei şi trăieşte prin inima mea.

Aş vrea să am. Să întind o mînă, să mi se întoarcă un ochi. Să arunc cu imagini, să găsesc un umăr mai gol, mai fin. Să fug să-mi fure urma, să întîlnesc un om mai lent ca mine, mai departe de mine, un om ce vrea să mă cunoască. Să sparg oglinzi şi să întind cioburi în loc de ochi, să ating o nouă viaţa. Să renasc în alt om, să moară vechea eu ,neajutorată.


Aş vrea să am. Să fiu prea multă.
Să ucid zilele pe care le iubesc sălbatic şi le cunun cu flori şi priviri de aprilie. Să îngrop aburii voluptăţii în ceea ce a putrezit în mine. Cu mîini înnodate în pămînt să sap după balta de întuneric scursă în venele mele.

Aş vrea să am. Să dau din mine. Să nu mai fiu.

14.07.2011

"Mi-e dor să pot să nu-mi mai fie dor de tine"

Tristeţea, ea,
nu este gînd
ea lucru este.

Mănînc-o, dacă ai cu cine!
Durerea vieţii
e un lucru, -
nu contemplarea lui.


Mi-e dor
să pot să nu-mi mai fie dor
de tine..


-N. Stănescu 
10.07.2011

Despre inspiraţia de a scrie

Scrisul este un talent pe care fie îl ai şi merită să-l dezvolţi, fie nu-l ai şi nici nu trebuie să te oboseşti să vezi dacă se primeşte ceva la înşiruit pe hîrtie. 
Dar ca orice talent hărăzit de Sus , nu e deloc uşor şi nici nu e de ajuns doar să ştii să scrii.Trebuie întreţinut, cizelat şi acordat ore în şir pentru a putea face un lucru decent. Iată deci, problema: timpul. Cînd n-ai timp să scrii, intri într-o rutină simandicoasă din care îţi este extrem de greu să găseşti starea pentru a scrie. Cel puţin, în cazul meu aşa este. Am nevoie de o stare pentru a scrie, iar dacă nu intru în această stare, nu fac decît să iau de la capăt o frază banală, ca mai apoi să îmi pierd răbdarea. Ce-i drept, scrisul este şi un test al răbdării. Nu iese din prima nimic, trebuie multă concentrare şi atenţie.

Pentru a putea scrie, trebuie să citeşti multă literatură, în special dacă vrei să îţi formezi un stil anume, trebuie să citeşti o cantitate impresionantă de cărţi, articole, reviste pentru a putea identifica modul de abordare. Dar cred că cel mai important atunci cînd scrii, este faptul că trebuie să transmiţi o  anumită stare sau o emoţie. Dacă nu eşti în stare să transmiţi nimic, sau niciodată să nu comunici cu cititorii prin scrisul tău, înseamnă că nici tu la rîndul tău, nu ai intrat într-o stare şi dispoziţie anume cînd ai pus pixul pe foaie.

Aşa deci, ce poţi face cînd n-ai inspiraţie? E clar că fără acest element nu prea poţi să duci ceva bun la sfîrşit. Cînd n-ai inspiraţie şi nu poti să scrii, nu te obosi chinuindu-te, va veni de la sine la un moment dat. De asta întotdeauna nu mi-a plăcut să scriu esee sau referate la limbă de la o zi la alta ( prea puţin timp aveam ca să-mi vină inspiraţia) .
Mai bine citeşte ceva deosebit de  frumos şi interesant, care să îţi ofere izvorul de inspiraţie necesar şi care să te relaxeze.
08.07.201

Miau!

Cînd eram copiliţă nu suportam pisicile( dar iubeam căţeluşii). La modul că le luam de coadă, jucam puţină macarena , le învîrteam ca o balerină înăscută ce sunt :)şi le aruncam la 3 metri.
Şi cum orice prostie are partea ei din cercul vicios, de cîţiva ani am ajuns să le îndrăgesc îndeajuns de tare încît să am şi eu una. Antoşka nr. 2 (am mai avut şi-un Antoşka nr. 1) e cel mai tare motan! Are atitudine, e nervos, mă ceartă, se bucură şi are viaţa lui personală. Poate fi pisicuţa zburătoare, pantera în acţiune, vînătorul de muşte şi gîndaci dubioşi de sezon, perna de pluş noaptea şi cel mai bun ascultător (doar atunci cînd îşi face toaleta- ce-i drept-, dar acest detaliu nu este relevant).


Am observat că şi cei ce fac publicitate la diverse  produse au aceeaşi afinitate către animale de casă şi ştiu că la fel ca ei sunt mulţi, drept pentru care promovează imaginea ghemotoacelor cu gheare pentru a vinde un produs. Şi o fac bine.
 E acel ceva ce se numeşte factor emoţional. 
Cîteva exemple:

Aşa deci, iată că uneori imaginea unor pisici pot sensibiliza, şi-ţi pot stîrni o poftă nestăvilită de a avea una acasă! Pentru cei ce locuiesc la bloc, situaţia e mai dificilă (are nevoie şi pisica de spaţiul ei personal, că doar e vietate şi ea). Pentru cei cu curte totul devine o simplitate : laşi pisoiul afară şi astfel îi oferi cea mai mare favoare (cu condiţia ca farfurioara de mîncare să-i fie plină)

08.07.2011

Dacă vrei să (mă) dezamăgeşti, urmează 10 paşi :

Pasul 1: Nu răspunde la telefon. Eventual cu zilele. Butonul verde nu există, m-ai înţeles?!

Pasul 2: Nu răspunde la mesaje, oricît de multă nevoie ar avea omul acela de tine.

Pasul 3: Pune-ţi prietenii să mintă pentru tine. Pe toţi, fără excepţie! E fascinant să vezi cum sunt oamenii apoi discreditaţi din cauza unor  minciuni de-ale tale.

Pasul 4: Minte cu neruşinare, indiferent de consecinţe. Secretul e să crezi în minciuna ta, eventual să sari la gîtul celui care îndrăzneşte să pună la îndoială- chiar şi pe cale raţională- toate afirmaţiile tale.

Pasul 5: Fii om fără cuvînt. Promite, jură, joacă teatru, totul pentru consecinţe pe termen scurt. Să scapi de orice urmă de responsabilitate, de vină. Ce vocea conştiinţei, dragilor? Aia e pentru idealişti.

Pasul 6: Fă-te de negăsit. Închide-ţi telefoanele,nu intra pe facebook, skype, odnoklassniki, fă-te invizibil, închide toate canalele de acces (asta da atitudine de om responsabil cu sine însuşi, nu-i aşa?).

Pasul 7: Fă-te dator (moral sau financiar, după caz).

Pasul 8: Bîrfeşte, pozează în victimă, varsă-ţi necazurile peste tot. Dacă se poate, dă şi anunţ în ziar să ştie 
"norodul" cît ai fost de neîndreptăţit(ă).

Pasul 9: Scrie un mesaj sau o scrisoare prin care să dai vina pe "momentul de nebunie", "hazard",orice, numai să ai tu conştiinţa curată că, ce Doamne iartă-mă (?), tu ţi-ai cerut scuzele patetice, clar?

Pasul 10: Fii indiferent! Indiferenţa este... nu regula de aur, ci imaginea apogeului regulii de aur, ca să înţelegi.Fii calm, rîzi cînd n-ai replică şi ştii că n-ai dreptate şi stai cu mîinile în sîn. Asta ca să ascunzi unghiile roase de stres, în cazul în care ai avut vreodată pic de moralitate în tine.
05.07.2011

Lupta cu timpul şi speranţa

Am avut întotdeauna încredere în Timp şi Speranţă. Am spus mereu că speranţa te ajută să mergi mai departe, iar timpul îţi arată că toate se rezolvă şi că meriţi să trăieşti fără să ştii ce te aşteaptă la primul pas. Acum, nu le văd decît ca pe nişte duşmani, care nu fac altceva decît să îmi alimenteze viaţa cu minciuni şi idealuri care nu există.

A fost o vreme cînd eram cea mai bună prietenă cu Timpul şi Speranţa, acum simt că nu fac altceva decît să mă rănească şi să îmi facă rău. Am încercat să trăiesc fără ei, însă în scurt timp, mi-am dat seama că datorită unuia trăiesc şi celălalt a pus stăpînire pe viaţa mea, cînd eu nu eram atentă. Sunt datoare Timpului pentru viaţa mea, pentru cît va dura el, pentru cum va fi ea, iar Speranţa este inima tuturor viselor mele.

Mereu am sperat ca timpul să îmi arate calea cea bună a vieţii mele, dar cu cît am aşteptat mai mult cu atît mi-am dat seama că viaţa nu făcea nimic decît să treacă pe lîngă mine, aşteptînd să o opresc eu în loc. Să o trăiesc aşa cum îmi doresc, aşa cum am vrut dintotdeauna. Locul unde eşti nu este neapărat şi locul unde eşti fericit. De cele mai multe ori, ne minţim şi "naştem" fericiri false, care mai devreme sau mai tîrziu se vor întoarce împotriva noastră.

Fuga ar fi singura care mi-ar domoli sufletul tuluburat, acum. Fuga de ceea ce simt, de ce mă înconjoară, dar am descoperit că pentru a fi laş, pentru a fugi, îţi trebuie mai mult curaj decît crezi. Caut mereu lăcaşul sufletului meu, alerg cu speranţa după mine, crezînd că ea îmi va arăta drumul vieţii mele. Păcat că drumul meu este alcătuit numai din suişuri şi coborîşuri, devine din ce in ce mai greu vizibil, chiar şi pentru ochii sufletului meu. Tot ce îmi doresc este să îl găsesc şi să nu trăiesc altă viaţă, să nu apuc drumul altei vieţi....
04.07.2011