A fost o vreme cînd eram cea mai bună prietenă cu Timpul şi Speranţa, acum simt că nu fac altceva decît să mă rănească şi să îmi facă rău. Am încercat să trăiesc fără ei, însă în scurt timp, mi-am dat seama că datorită unuia trăiesc şi celălalt a pus stăpînire pe viaţa mea, cînd eu nu eram atentă. Sunt datoare Timpului pentru viaţa mea, pentru cît va dura el, pentru cum va fi ea, iar Speranţa este inima tuturor viselor mele.
Mereu am sperat ca timpul să îmi arate calea cea bună a vieţii mele, dar cu cît am aşteptat mai mult cu atît mi-am dat seama că viaţa nu făcea nimic decît să treacă pe lîngă mine, aşteptînd să o opresc eu în loc. Să o trăiesc aşa cum îmi doresc, aşa cum am vrut dintotdeauna. Locul unde eşti nu este neapărat şi locul unde eşti fericit. De cele mai multe ori, ne minţim şi "naştem" fericiri false, care mai devreme sau mai tîrziu se vor întoarce împotriva noastră.
Fuga ar fi singura care mi-ar domoli sufletul tuluburat, acum. Fuga de ceea ce simt, de ce mă înconjoară, dar am descoperit că pentru a fi laş, pentru a fugi, îţi trebuie mai mult curaj decît crezi. Caut mereu lăcaşul sufletului meu, alerg cu speranţa după mine, crezînd că ea îmi va arăta drumul vieţii mele. Păcat că drumul meu este alcătuit numai din suişuri şi coborîşuri, devine din ce in ce mai greu vizibil, chiar şi pentru ochii sufletului meu. Tot ce îmi doresc este să îl găsesc şi să nu trăiesc altă viaţă, să nu apuc drumul altei vieţi....
04.07.2011
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu