Voalul vieţii adie printre inefabilele aspiraţii adolescentine... Dansează cu speranţa, cu visul, cu fericirea neîmpărtăşită, respiră sentimente, cuprinde cu privirea secunda perindată şi îşi întinde mîinile spre viitor... Viitorul e al lui, doar al lui, căci asemeni picăturii de rouă ce cristalizează incomensurabila lume în care îşi are existenţa, la fel şi voalul vietii pluteşte prin văzduh pentru a se cimenta în infinit... de unde, ulterior, un suflet tînăr, un cuget setos de a cuprinde clipa şi de a cuceri viitorul, vine să-l îmbrace peste trupul înfierbîntat de tumultul de dorinţe şi emoţii...
De ceva timp, învăluită de ahtietatea ineditului, l-am îmbrăcat peste fiinţa-mi avidă, şi l-am lăsat să mă poarte spre orizonturi indescifrabile... şi astfel, am descoperit că eu sunt cea responsabilă de propriul meu destin, şi nu voi permite nimănui să-mi dicteze regulile de supravieţuire : dacă o să mă împiedic în eroare, o să mă ridic fără a privi înapoi, dacă o să pierd ceva, o să realizez că, de fapt, mi se deschid alte oportunităţi, dacă o să fiu dezamăgită, o să iert, dar n-o să ofer niciodată o altă şansă, dacă o să fiu minţită, n-o să mint la rîndul meu, dar încrederea mea se va adăposti în firida nepăsării, şi toate astea pentru ca să pot exista într-o societate mult prea perfidă.
2 comentarii:
mmm frumos...
mmm, mersi :)
Trimiteți un comentariu