Indubitabilă incertitudine

De ce oare chiar şi atunci cînd se întîmplă previzibilul tot suntem luaţi prin surprindere, şi ne uimim cu o privire actoricească?  Aş vrea atunci, în acea clipă să ne imortalizăm ecografia inimii şi să ne convingem că nu e nimic prestabilit... şi că această uimire este cît se poate de firească, chiar dacă bănuiam că aşa o să se întîmple.Uneori încerc să văd lucrurile altfel decît le văd alţii. Şi depun eforturi considerabile, cu toate că sunt zadarnice, pentru că de cele mai multe ori văd ceea ce vede toată lumea. 
Nu ştiu de ce, dar azi văd totul mai clar. 
Şi nu pentru că ar fi o zi cu mult mai deosebită decît alta... ci pentru că rutina acestor zile de vacanţă mă determină să reflectez mai mult decît este necesar la oameni, la tipologiile umane şi la tainele ce le ascund şi cele mai intrinsece personalităţi. 


În ultima perioadă am cunoscut mulţi oameni, atît de mulţi, încît îmi stresez conştiinţa pentru a le memora numele, dar asta nu mă descurajează, nu mă sperie, nu mă limitează în nimic, ba dimpotrivă, îmi oferă inedita oportunitate de a descoperi cît de flexibil poate fi un om, cît de curajos şi plin de vitalitate... 
Cu toate astea, acum, după ce am în raţiune chipurile atîtor sufleţele, întrezăresc aidoma teama netrucată a unora de a recunoaşte ceea ce simt cu adevărat.
Văd laşitatea altora de a recunoaşte că au greşit.
Văd dezamăgirea care îi doare pe unii, şi lunga amăgire în care se scufundă alţii doar din frica de a trăi. Dar ce uităm de fapt… e că avem doar viaţa asta de trăit. Chiar dacă vom fi altcineva, cîndva, undeva, după ce vom muri… azi suntem doar ceea ce suntem. Şi ar fi bine să ştim a profita de timp. Pentru că zilele trec şi deciziile cele mai importante devin tot mai greu de luat. 
Dacă iubeşti, nu te ascunde. 
Dacă vrei să visezi, închide ochii, sau visează cu ochii deschişi. 
Dacă ştii că nu poţi trăi fără ea, ai curajul şi renunţa la comoditatea de a rămîne resemnat cu singurătatea. 
Dacă un el şi o ea sunt făcuţi unul pentru celalalt, atunci nimeni nu poate schimba asta, decît poate… laşitatea unuia dintre cei doi. 
Şi atunci e trist să priveşti cum doi oameni îşi pierd şansa: de a fi “mai buni” împreună.Mă uit în jurul meu şi mă cuprinde incertitudinea. Văd oameni care se iubesc atît de sincer şi profund, dar care aleargă în direcţii total opuse. Şi mă întreb… cînd îşi vor da seama cît timp au pierdut? Oare vor reuşi vreodată să recupereze clipele zburate-n van?


Şi poate că de aici izvorăşte indubitabila mea dorinţă de a nu-mi lăsa zilele să se piardă fără a vedea, a spune sau a face ceva frumos & memorabil!

Fericirea în cuvinte

Se apropie cu rapiditate Sărbătorile de Iarnă. Le simt ardoarea, efervescenţa şi entuziasmul pe care-l degajă.
Înainte de a ne gîndi la cadouri, trebuie mai întîi să depunem eforturi maxime pentru a-i face pe cei dragi fericiţi, mai ales în această perioadă.


Deci, cum faci un bărbat fericit? 
1. Găteşte pentru el 
2. Iubeşte-l
3. În rest, lasă-l în pace 


Cum faci o femeie fericită? 
Trebuie să fii pentru ea: 
1. prieten 
2. societate plăcuta 
3. iubit 
4. frate 
5. părinte 
6. maestru 
7. educator 
8. bucătar 
9. tîmplar 
10. instalator 
11. mecanic 
12. electrician 
13. stilist 
14. sexolog 
15. co-însărcinat 
16. psiholog 
17. psihiatru 
18. terapeut 
19. autodidact 
20. organizator 
21. tată bun 
22. curat 
23. simpatic 
24. atletic 
25. tandru 
26. atent 
27. galant 
28. inteligent 
29. glumeţ 
30. creativ 
31. puternic 
32. înţelegător 
33. tolerant 
34. precaut 
35. ambiţios 
36. curajos 
37. credincios 
38. respectuos 
39. pasional 
40. competent 


şi nu uita : 

41. să-i faci des complimente 
42. să mergi cu plăcere la cumpăraturi 
43. să nu exagerezi 
44. să fii bogat 
45. să fii rezistent la stres 
46. să nu te uiţi după alte femei 


şi în acelaşi timp : 

47. să nu fii gelos 
48. să-i dai libertate 
49. să ai o relaţie buna cu familia ta, fără s-o neglijezi pe ea 
50. să o consolezi şi să-i ridici moralul în momentele dificile 


Şi foarte important: 

51. să nu uiţi aniversările: a ei şi a celorlalţi membri ai familiei tale şi a ei, prieteni, aniversarea relaţiei sau căsniciei voastre şi a tuturor prietenilor, aniversarea logodnei voastre (sau altă aniversare, în dependenţă deja)  şi....toate datele posibile pe care ea le uită! :)


Deci, opţiunile sunt variate!
Fiţi fericiţi şi păstraţi-vă intactă ardoarea şi aviditatea de a face persoanele dragi la fel de fericite!

Culoarea destinului

Nimeni nu e perfect, cu siguranţă... dar tendinţa de a atinge perfecţiunea îţi umple sufletul cu rîvnă şi temeritate.

Nici o viaţă nu este privată de valoare, mai ales că oglindeşte imaginea eforturilor depuse de-a lungul timpului.

Oamenii au idealuri şi vise.

Uneori, visele devin realitate, alteori rămîn…imposibile. Dar azi vreau să cred că alegerile pe care le-am facut pînă acum, şi deciziile pe care le voi lua de acum înainte, indiferent de firea mea contradictorie, mă vor purta mai aproape de ceea ce visez să fiu. 

Cîndva. 

Nu azi, nu mîine. 

Dar în viaţa asta, visez şi eu să ajung undeva, mai aproape. Visele mele cele mai îndrăzneţe, se leagă de lucrurile cele mai mărunte. Unii ar crede altfel. Dar pentru mine a ajuns să nu mai conteze ce crede lumea. Contează doar cei cîţiva pe care i-am lăsat să mă influenţeze. Şi sunt puţini aceia.  Dar sunt cei mai preţuiţi. Ştim cu certitudine că indiferent de alegerea pe care o facem, ea ne va afecta “destinul”. 

E alb, sau e negru. 

Dar am mai învăţat ceva…

…întotdeauna o culoare, indiferent de categoria cromatică în care se încadrează, are un infinit de nuanţe. Chiar şi o non-culoare, aparent fără substrat simbolic.

Ce e Dincolo...

 Ce e dincolo, De zîmbetul unui copil? Ce e dincolo, De stropii unei ploi de vară? Ce e dincolo, De mîngîierea mamei? Ce e dincolo, De frumuseţea unei flori? Ce e dincolo, De ochii blînzi a unui bătrîn? Ce e dincolo, De lectura unei carţi? Ce e dincolo, De albastrul mării? Ce e dincolo, De movul irisului de mai? Ce e dincolo, De zborul unei păsari? Ce e dincolo, De entuziasmul unui tînăr? Ce e dincolo, De liniştea serii? Ce e dincolo, De strălucirea unei stele? Ce e dincolo, De tabloul unui pictor? Ce e dincolo, De iubirea unui om? Ce e dincolo, De o dimineaţă de august? Ce e dincolo, De zborul unui fulg de nea? Ce e dincolo, De cîntecul firav al privighetorii? Ce e dincolo, De un răspuns? Ce e dincolo, De un răspuns bine dat? Ce e dincolo, De cerul senin? Ce e dincolo, De bucuria ochilor mei? Ce e dincolo..... Şi totul se tranformă.. într-un mare cîntec... cîntec îngeresc! Înger...răspuns Cîntec... În toate...dincolo... E iubirea... Suntem noi.... Noi şi iubirea... Iubirea... Şi noi! 

Din "prea- puţinul" din mine

Ştii, m-am gîndit că uneori oamenii uită de ei înşişi. Şi eu fac asta, nu-i aşa?

Hai să-ţi spun ceva...

În ultima vreme am fost atentă la mine. Am stat de vorbă cu mine. Am încercat să mă întreb ce şi cum anumite lucruri. Pe unele le-am rezolvat, pe altele nu am putut şi nici nu m-am obosit mai departe cu încercările!

Am citit... nu atît cît mi-aş fi dorit, dar am citit, şi mi-am prelungit pauza de cafea cu 5 minute, pentru a-mi delecta mai profund simţurile...
Am încercat să cunosc oameni noi. Mi-au plăcut!:)


Deşi lipsită de putere sau inspiraţie, îmi dau seama că mi-e dor de timp, muuult timp liber. Că ador dimineţile lungi...şi că daaaa, ador toamna de acum.:)

Rîd sau ascult muzică. Tolerez oamenii pentru că ştiu că neputinţa sau inconştienţa nu au cum să fie boli ce se vindecă de la o simplă aspirină?!

Am planuri. Un draft plin de idei nefinalizate... şi muuulte aşteptări!

Vreau putere, linişte şi timp:)

Poate nu ştiu cum să cuantific fericirea, dar ştiu să spun că SUNT MULŢUMITĂ... 

Revenire pe peron... aştept trenul contemplării

Am ezitat o secundă... am tapat primul cuvînt, apoi l-am şters, am închis netul şi am continuat să învăţ. Peste cîteva zile, învăluită de remuşcări şi cuprinsă de-un dor acerb de-a scrie, am tapat alt cuvînt... şi-ncă unul...şi-ncă unul... Cuvinte fără sens, fără o conotaţie specifică, sau întemeiate pe principii logice....

Nu am salvat nici una din încercările mele eşuate de "a reveni" în bloggering, şi iată că, după o lungă perioadă de inactivitate, m-am decis să scriu...orice, dar să scriu, şi să-mi demonstrez că pot şi am capacitatea să-mi rezerv juma de oră pt adăpostul de reflecţii...

Şi totuşi, demult nu am vorbit cu propria-mi persoană, demult nu m-am întrebat: "Hey, Liuda, cum stai cu timpul liber, mai dormi cele 8 ore pe zi? "

La un moment, mi-a fulgerat prin minte ideea de a-mi şterge blogul, şi nu e vina că am ajuns să cerşesc timp liber, sau că ora 1 de noapte să-mi pară oră potrivită pentru a-mi încheia toate "socotelile" pentru acea zi...

În fine, mi s-a metamorfozat ritmul de viaţă, şi... pe cît e de activ, plin de evenimente, stresant, pe atît e şi uluitor de interesant, încît, ajung noaptea, înainte de somn să mă mir de task-urile pe care le-am reuşit să îndeplinesc. Nu dau înapoi, şi nici nu mă plîng de nimic, o să încerc să mă obişnuiesc cu ideea de-a fi acasă, lîngă părinţi, numai o zi jumate pe săptămînă, pentru că, atîta timp cît mi s-a oferit şansa să contribui intens la dezvoltarea mea, am să depun efoturi asidue pentru a reuşi.

Ştiu că revin pe blog c-un post banal, care nu mă reprezintă, sau cel puţin nu e caracteristic stilului meu poetic şi nu are vre-o idee prestabilită... dar am ţinut să public ceva, pentru că în felul ăsta, mi se va edifica ca un imblod mica mea desfătare spirituală- blogul şi toţi omuleţii de pe această pagină.

P.S: Promit celor din blog-roll că-mi voi face timp pt ei... pentru a-i citi, şi pentru a ne împărtăşi, la fel "ca altă dată" impresiile şi părerile personale.

Trecut, Prezent, Viitor : Dor şi reflectare!

Dor...dor nebun de timp liber, fără griji, fără responsabilităţi... când ai timp să adulmeci mirosul de cafea, şi să savurezi cu entuziasm din micul dejun, când ai timp să vorbeşti cu persoana iubită la orice oră, şi-n orice împrejurimi fără a te gândi că te presează alte activităţi... Dor de oameni, de "nişte" oameni din trecut, pe care-i păstrez atât de vii în subconştient, şi-aştept revederea cu ei... dor de somn până la 8, sau, cel puţin până la 7... Dor de momente de evadare totală, tolănindu-te alături de pisicul tău pe pat, şi auzind doar ritmul bizar în care el toarce... dor de seri când ai timp să priveşti TV, să scrii pe blog, să citeşti romanul preferat... dor de zile când nu ai de învăţat pe a doua zi, sau, chiar dacă ai, nu-ţi pasă :). Mă sufocă dorul, şi nu-i găsesc alinarea... Percep clipa ca pe-o metamorfozare în trecutul apropiat, şi-mi pare că mai ieri eram o "altcineva". Acest "dor" de trecut nu e altceva decât dovada transfigurării într-o societate bântuită de goana după "supravieţuire".

Dar, mie atât de intens prezentul, şi încerc asiduu să mă acomodez, astfel încât, să nu las secunda să se perinde fără a profita din plin de ea!

Prezentul mi-a dăruit experienţe şi prieteni noi , perceperi materialiste mai presus decît cele idealiste (asta e... sunt la Finanţe :)) ) şi convingeri impregnate cu substanţa argumentării obiective!

Ehhh, "studenţie".., tare mai complexă eşti! :)

Iubirea adevărată

Iubirea este o pasiune... care, atunci cînd este egoistă sau cînd cere reciprocitate, adică atunci cînd cerem un răspuns la acest sentiment, dacă reciprocitatea lipseşte, iubirea se preface în gelozie, ură, etc... Iubirea adevărată, nu cere reciprocitate!!! 

Între "gol" şi "plin" e Aşteptarea

Se întîmplă uneori, la un moment de răgaz din viaţă, ca propriul tău destin să-ţi ofere o porţie consistentă de realitate care te dezgustă, care te determină s-o scuipi şi să evadezi din ea; apoi, tot el,  îţi oferă o porţie de bucurie, de zîmbet nelimitat, de eros spiritual şi iubire la infinit. Îţi oferă frumosul şi urîtul aproape în acelaşi timp. 

Binele şi răul se întîmplă împreună, într-o proporţionalitate directă, la fel golul şi plinul, rîsul şi plînsul, iubirea şi singurătatea, fericirea şi tristeţea, dezgustul şi plăcerea...

Să vezi doar partea plină a paharului înseamnă să te pierzi într-o mare minciună; să vezi doar partea goală e tot o minciună.

Şi totuşi, cum vedem paharul?

Vă zic eu: îl vedem ca pe-o şansă unică, irepetabilă şi inedită de a-i sorbi din plin lichidul. Un pahar gol, va fi mereu umplut cu altceva, aşa că, nu vă pierdeţi timpul reflectînd asupra modurilor de perecepere a vieţii... golul şi plinul sunt realităţi continue.

Să exişti ştiind că vei avea parte de ce-ţi place şi de ce nu-ţi place, de gol şi de plin! 

Să exişti avînd înţelepciunea acestei aşteptări!

Da vieţii

"Oamenii trişti paralizează viaţa.

                                                 Oamenii sătui de viaţă înăbuşă bucuria.

Oamenii posomorâţi înmormîntează speranţa.

Oamenii fără speranţă seamănă disperarea! "

Phil Bosmans, Da vieţii

Azi...

am avut aripi... dar nu am ştiut ce să fac cu ele...
Le-am desfăcut larg în văzduh, dar am uitat să flutur, şi am căzut...dar simt şi acuma acea libertate gravitaţională a păsărilor...
Voi aştepta o altă zi cînd îmi vor creşte iar atît de mult aripile, ca să ating necuprinsul...

"Follow your heart and your dreams will come true"

De ce vreau eu să cred că există Dumnezeu?

...deoarece nu vreau să îmi imaginez iubirea ca fiind doar o reacţie a creierului de eliberare a unor hormoni sub impulsul conservării speciei, eu vreau să mi-o imaginez ca pe sentimentul care te face mai bun, care te uneşte spiritual cu ceea ce eşti separat fizic. Unele mistere sunt mult mai frumoase dacă ar rămîne mistere.

...deoarece orgoliul meu de om nu îmi permite să cred că noi trăim doar datorită unui impuls de energie electrică. M-aş simţi prost dacă aş şti că televizorul sau frigiderul funcţionează pe acelaşi principiu ca mine. Nu, eu prefer să numesc flux divin ceea ce îmi dă viaţă şi îmi permite să trăiesc.

...deoarece nu vreau să văd răsăritul şi apusul doar ca o rotaţie simplă în jurul soarelui, eu le văd ca pe cel mai frumos "Bună dimineaţa!" sau "Noapte bună!" posibile pe această lume. Este modul Lui de a ne saluta pe toţi.

...deoarece legile umane nu sunt de ajuns pentru a ţine lumea în frîu. Nu este niciun articol de lege care te obligă să fii bun, să îi iubeşti pe cei de lîngă tine, să speri atunci cînd totul merge prost.

...deoarece lipsa unei divinităţi doar măreşte problemele de aici. Încurajează oamenii meschini, încurajează superficialitatea şi lipsa responsabilităţilor.

...deoarece am nevoie să îi mulţumesc cuiva pentru lucrurile care nu depind de mine. Nu datorită mie sunt sănătos, nu datorită mie am o familie superbă, nu datorită mie vă pot spune acum ce vă spun. Toate acestea ni se par atît de normale, încît practic sunt o banalitate. Gîndiţi-vă doar la cineva cine nu are acestea. Pentru el ar mai fi o banalitate?

...deoarece eu văd viaţa ca un prilej, nu ca o destinaţie. Vreau să cred că trăiesc pentru ceva, că tot ce fac aici nu e doar în zadar. Deoarece tot ce voi lăsa pe Pămînt vor fi doar cîteva oase într-o cutie. Deci merită să încerci să faci aici ceva durabil?

...ar mai fi multe motive, mult prea multe. Dar voi încheia cu "Pariul lui Pascal": "Dacă cred în Dumnezeu şi nu există, nu voi pierde nimic. Dacă nu cred şi există, pierd totul". Cineva zicea că există reversul medaliei. Nu, nu există niciun revers al medaliei. Nu te costă nimic să crezi, poate doar 5 minute pe zi pentru a spune o rugăciune. 

...de aceea, pentru mine există Dumnezeu şi Îl simt tot timpul alături de mine. (Cineva spunea că e pueril să zici că Îl simţi. I-aş atrage atenţia spunîndu-i că noi suntem legaţi de realitate prin simţuri. Înainte de a simţi, trebuie mai întîi să îţi doreşti. Ceea ce voi numiţi noroc, coincidenţă sau şansă, eu o numesc Providenţă)

Ce am spus mai sus nu este pentru atei. Este pentru cei care cred şi cei care mai mişună pe aici, nehotărîţi, sperînd ca printre link-uri şi filosofări să existe o dovadă cît de cît clară în privinţa existenţei Lui. 

Sursa: TPU.ro

 

Tomnatice mirajuri...

          Am un straniu elan al inspiraţiei; şi poate că e de vină noua pagină calendaristică, poate că începerea anului universitar de studii, poate că noul stil de viaţă... în fine,  asiduu încerc să găsesc motive lumeşti pentru care să  înfloresc şi mă opresc cu mintea ciufulită şi plină de idei într-o oglindă . Mă cunosc şi nu prea, dar începe să-mi placă descoperirea, deşi rar se întîmplă să fie şi autodescoperire. Am sentimentul unui străin al spaţiului, al timpului, al oamenilor. E o adevărată frenezie interioară. Un nou-născut curios de propria înfăţişare, genial din propria-i filosofie şi puternic în leagănul nelegănat pînă acum. Un aspect al necunoaşterii mă face să trăiesc netrăitul visat.

          Reflectez fără să vreau la diverse aspecte şi la nuanţe încrustate profund. Pur şi simplu alerg  cu rapiditate acolo cu picioarele memoriei. Cum altfel decît foarte repede, gîndind prea mult înainte, randomizîndu-mi instinctele şi plecînd la vînătoarea prestabilită? Dintr-o dată am scăpat voit de frica superficială. Am trîntit-o şi am blamat-o, am închis-o în penumbra negăsirii.

        De atunci, natura freamătă cu susur indescifrabil, crengile-i se mişcă nevrotic legănate de-un vînt tomnatic, şi aerul... ehhh, aerul... e îmbibat  cu iz de  struguri copţi! Natura se schimbă odată cu lunile cutreierate. Parcă e nevoie de-o perioadă de linişte, în care omul să-şi urmeze menirea, iar tot din jur, să intre într-o etapă de tihnă... Şi etapa e aproape... parcă simt asfaltul ce va sta multe săptămîni umezit de ploile ciobăneşti şi de ceaţă, parcă întrezăresc frunze ruginii pe cărări, raze congruente portocalii, ce se vor înoda prin pulsul toamnei într-o horă arămie şi acel frig atipic. ...  

      Deocamdată, sorbim cu nesaţ din aceste ultime zile însorite, cu nori de pudră pe cer şi cu rouă pe frunze, pentru că curînd, foarte curînd, ne vom estompa în cenuşiu toate simţirile.

Two choices

Moldova, eu chiar TE IUBESC!

      Niciodată nu m-am considerat a fi o patrioată.
      Pe bune! 
Susţineam cu înverşunare la orele de istorie : "Suntem români şi punctum", dar adăposteam în suflet o indiferenţă voalată.
               Şi nu e vina mea că am fost crescută într-o societate unde naţionalitatea şi limba vorbită sunt subiecte de ceartă în parlament. De unde atunci se poate de cultivat sentimentul de mîndrie naţională în generaţiile ce vin din urmă, dacă avem un popor pestriţ şi etniile minoritare cer a li se legaliza limba şi credinţa?  (mă refer la limba rusă şi la musulmani)
       Şi-aş putea să fiu mai departe indiferentă, aşa cum am fost pe băncile şcolii, dar uite ceva nu mă lasă. 
Poate că datorită faptului că peste cîţiva ani absolvesc ASEM-ul şi mie frică de imposibilitatea afirmării în cariera profesională! 
Poate că datorită faptului că aş fi putut alege o ţară străină în care să-mi continui studiile, dar am ales Moldova, şi, involuntar, mă simt responsabilă de această alegere, şi deci, viitorul e în mîinile mele!
Poate că Moldova este "colţişorul de Rai" dar care aşteaptă să răsară şi să înflorească după o lungă perioadă de hibernare!
Şi poate că aici, în ţara asta, eu vreau să-mi întemeiez o familie şi să îmbătrînesc alături de oamenii dragi.
           Nu sunt capabilă să-i scriu o declaraţie de dragoste, dar urmez îndemnul celor de la JURNAL TV , şi-i zic "Moldova, eu chiar te iubesc!"
             Pentru cîmpiile tale ce-şi schimbă nuanţa cu fiece pagină calendaristică; pentru Codrii tăi bătrîni şi tăcuţi, pe care îi vizitez atunci cînd plec la Orhei; pentru drumurile tale stricate, care îmi aduc aminte că impozitele sunt plătite zadarnic; pentru Nistru şi Prut, care îmi aminteşte că dincolo de ei, se zice că e o "lume mai bună";  pentru simplitatea oamenilor pe care-i creşti şi îi trimiţi, deseori, în ţări stăine, dar pe care îi aştepţi, ca o mamă cu părul încărunţit, să se întoarcă acasă.
Te iubesc pentru că ai guvern, şi parlament, şi preşidenţie. Ai democraţie, libertatea presei şi dreptul de a te numi "popor"- deci, nu eşti cu nimic mai prejos decît SUA, Franţa, Germania :)... Îţi mai trebuie şi-un preşedinte, şi-o să-ţi ai fiinţă întregită.
Te iubesc pentru istoria-ţi zbuciumată, pentru că ai fost puternică, ai rezistat cum ai putut impedimentelor, şi acuma, după atîţia ani în care ţi-ai schimbat numele din Dacia, Ţara Moldovei, Basarabia, România, RSSM în Republica Moldova, ai rămas cu o populaţie predominant băştinaşă, care are curajul să rostească fără sfială: limba de stat este ROMÂNA!
Te iubesc pentru că eşti primitoare, creşti oameni ospitalieri, gospodine ce fac cele mai delicioase plăcinte, sarmale şi zeamă şi gospodari ce făuresc cel mai rafinat vin.
Te iubesc pentru livezile cu mere îngrijite din sudoarea frunţii, şi pentru viile muncite anul împrejur.
Te iubesc pentru că fiece cetăţean al tău ştie că laptele nu vine de la aparat, dar de la văcuţe, sau căpriţe, şi pentru că ne dai posibilitatea ca fiecare dintre noi, să plecăm într-un coteţ şi să strîngem ouă, sau să culegem roşii din grădinile proprii.
        Ai 20 de ani, Moldova mea, eşti cu 6 luni mai mare decît mine, şi întrezăresc în numele tău, în istoria ta, o adolescentă ce e gata, de-acum înainte , să ia lumea în dinţi... şi să se maturizeze... să se dezvolte... să înflorească, dar să rămînă în suflet, la fel de cuminte şi răbdătoare!

La mulţi ani, Republica Moldova!

 (ştiu că mai este pînă pe 27, dar nu am avut răbdare)

"Keep your face in the sun and you will never see the shadows"

Filozofia fericirii

   Stăm şi filozofăm asupra vieţii. Discutăm fericirea, uneori încercăm s-o definim, să-i atribuim noţiuni subînţelese, dar zadarnice ne sunt eforturile. Fericirea nu se înţelege, ea se simte cu toată plinătatea fiinţei. Suntem predispuşi despicării firului. Pierdem esenţialul. Uităm să trăim. Uităm cum se simte!

    Încep să-mi trăiesc viaţa. Sper să învăţ  să gust din prinosul vieţii. Sper ca zîmbetul să fie  efemer asemeni unei pecete pe chipul meu .

    Azi am văzut cea mai frumoasă stea. A căzut lăsînd în urmă amintirea frumuseţii ei. S-a pierdut în neant, poate gustînd o clipă din fericirea zborului. Mi-am pus o dorinţă. O împărtăşesc:  … să trăiesc.

De ce am blog?!

         Din seria: "întrebări stupide" :

” De ce?”

” La ce te gîndeşti?”

        De ce am blog? Ca să mă  destăinui? Poate... Dar blogul e mai mult decît un dialog cu propria-mi fiiinţă. E asemeni unei răzvrătiri interioare, ce dă naştere unui hazard de simţiri ce-mi  potoleşte starea febrilă şi nu permite să-mi obscurizez sufletul cu monotonia unor timpuri ţesute dintr-un scenariu perfid. Aş vrea să am uneori curajul şi nepăsarea momentului ca să-mi exteriorizez toate ideile preconcepute dintr-o hemoragie de dezamăgiri, dar nu le am... şi astfel, gîndurile mi se impregnează cu substanţa aşteptării... Şi tot aştept clipa cînd voi prinde la curaj şi le voi aşterne aici... Uneori clipa vine rapid... alteori, aşteptarea devine chinuitoare.  Şi iată-mă plină de mii şi mii de idei, gînduri duse la extrem şi trecute prin despicarea hipersensibilă de care sufer în ultimul timp. Încep să mă întreb dacă nu cumva blog-ul ăsta îmi substituie o bucată din curajul de a-mi spune impresia.

                De obicei spun. Şi aici mă cenzurez pentru că sunt cunoscută. Şi aici mă cenzurez pentru că e un blog public. De ce-l vreau public? Nu ştiu, pur şi simplu îmi place să-mi împărtăşesc reflecţiile cu ceilalţi, şi la fel cum eu primesc o satisfacţie grandioasă atunci cînd citesc ceva în care mă regăsesc, la fel sper că cineva, undeva, trăieşte intens într-o idee expusă de mine.
Uneori mie frică că pot deveni o carte deschisă datorită blogului, dar realizez că nu se va întîmpla niciodată asta. Sunt o fiinţă prea complexă, atît de complexă, încît uneori depun eforturi pentru a mă înţelege.. 

              Atunci să nu mă mai întreb de ce vreau linişte şi intimitate! Nu le voi avea, atîta timp cît exist şi-mi pun întrebări, atîta timp cît scriu pe blog şi-mi public o parte din reflecţii.
              Am fost întrebată dacă blogul poate deveni o armă folosită eficient de "duşmani" pentru a mă descoperi, şi-apoi pentru ca să mă învingă, la care , am răspuns fără ezitări : "Ce fel de duşmani? Nu ştiu ce-s ăştia! :) " Şi pe bune, nu cred în existenţa duşmanilor, atîta timp cît nu intervii exagerat în spaţiul personal al celor ce te înconjoară. Duşmanii sunt o invenţie a celor care se simt mult-prea încrezuţi în propria mîndrie. Dacă ai cîtuşi de puţin respect , inteligenţă şi educaţie, atunci descoperi în fiece necunoscut un potenţial prieten.

              Încheierea o fac repede, în speranţa că cele 10 minute în care am scris articolul nu au fost zadarnice. Şi le zic un sincer mulţumesc celor din blog-roll-ul meu care scriu articole deosebite, şi care îmi stîrnesc şi mai mult setea de a bea din prinosul inteligenţei lor.

Am curajul şi capacitatea...

...să rîd din suflet...
...să plîng...
...să fiu bună...
...să mă alint...
...să iubesc necondiţionat...
...să cînt fără a şti versurile...
...să dansez......
...să povestesc...
...să mă cert...
...să stau în ploaie...
...să alerg ...
...să mă plimb...
...să învăţ...
...să citesc...
...să fiu cea mai bună prietenă...
...să ador copii...
...să stau ore în şir cu un copil şi să mă minunez de el...
...să mă surprind...
...să mă apreciez...
...să mă judec exagerat şi să nu judec pe cei din jur...
...să vreau tot mai mult de la mine...
...să le arăt părinţilor mei că îi apreciez...
...să mă bucur de ACASĂ...
...să vorbesc într-un grup...
...să îi fac pe alţii să rîdă
...să-mi fie dor...
...să scriu...
...să vă citesc cu o plăcere şi o curiozitate de invidiat...:)
...să fiu curioasă...
...să fiu elegantă...
...să cînt versuri întregi fără să mă plictisesec...
...să fiu haioasă...
...să fiu sinceră...
...să dăruiesc...
...să ţin în braţe...
...să mă rog...
...să mă plimb singură ore în şir...
...să văd un film de două ori...
...să stau cu o carte în mîna o zi întreagă...
...să uit de mine...
...să încerc lucruri noi...
...să risc...
...să fiu copil...
...să mă prostesc...
...să ştiu ce vreau
...să NU ştiu ce vreau :)))...
...să mă ridic indiferent de cîte ori cad...
...să fiu modestă...
...să am dublă personalitate...
...să respect un program...
...să fiu punctuală......
...să fiu fericită...
...să zîmbesc fără motiv...
...să fiu draguţă...
...să vorbesc cu oricine...
...să visez...
...să fac clătite delicoase...:)
...să am răbdare...
...să merg pe jos mult de tot...
...să mă ataşez...
...să ..... ....MULTE....aşa cum la fel de MULTE NU AM PUTEREA SĂ LE FAC!!

Bună dimineaţa

Mă mîngîie soarele cu propria-i incandescenţă.
Bună dimineaţa…
Raze calde, ireverenţioase. Geam deschis. Boare de vînt.
Cafea aburindă, ciocolată neagră.  Vară.  Vacanţă. Carte în stînga, notebook în braţe, imaginaţia departe… 
Ascult de nebună “Eu, tu şi restul lumii” – Guess Who. Poate în dimineaţa aceasta ar trebui să ascult ceva mai dinamic, dar sunt liberă şi… nu am chef să mă dau jos din pat...Sorbesc şi-mi delectez simţurile...  
“Te mai arunci în trecut pentru relaxare?”, mă întreabă o voce, parcă ar fi a mea,  dar o aud de undeva departe. Răspund: “Da!” şi zîmbesc.  Mi-e dor de poveşti nemuritoare. Dar le voi avea. Nu schimb melodia, dar mă ridic din pat, zîmbesc şi îmi fac planuri pentru o zi, da, doar o zi bună. 

Dezvăluire

Şi eu pot avea o relaţie de lungă durată...

Sunt fidelă numărului meu de telefon de mai bine de 5 ani :)))...

Mi-aş dori o floarea soarelui la Micul Dejun...

... s-o port pe post de umbrelă. Sau pelerină, încă nu m-am hotărît...

Avantajul este că are atît de multe petale încît niciodată n-ajungi la partea cu "nu mă iubeşte"...

"Alchimistul" de Paulo Coelho

           De cele mai multe ori citesc pentru că am nevoie... simt asta, chiar dacă pare imposibil de explicat sau de redat în cuvinte. Citesc atunci cînd mă simt singură- în cărţi îmi găsesc alinarea. Citesc atunci cînd mă simt prea simplistă în exprimare- din cărţi culeg neologisme pe care le traduc cu dicţionarul, şi mă conving că limba română este un adevărat amalgam de cuvinte , pe care merită să le utilizăm. Citesc atunci cînd mă simt prea copilă- cărţile mă ajută să mă maturizez. Citesc atunci cînd am nevoie de-o gură de "înţelepciune" sau "filozofie"- asta mă determină să privesc viaţa cu ochii mai larg deschişi, meditînd asupra condiţiei existenţiale.  Citesc atunci cînd mă sufocă societatea- cărţile constituie o adevărată evadare într-un spaţiu unde imposibilul devine posibil şi intangibilul poate fi atins... 
Mă plictisesc repede atunci cînd încep să citesc o carte şi primele 20 de pagini nu mă impresionează... asta uneori este un prilej de a abandona cititul... După ceva timp, însă, revin din nou. Cînd nu am ce citi, deschid netul şi încep să citesc pe diverse bloguri, sau lecturi online. Este o adevărată satisfacţie pentru mine. Şi vă asigur că fiece gînd pe care-l citiţi scris de mine, este rodul cititului! Fără cărţi, aş fi întîlnit obstacole în exprimare, şi cine ştie, dacă aş mai fi avut acest blog. Totodată, cărţile mă ajută să-mi definesc stilul propriu de a scri şi de a mă exprima, şi am o involuntară frică cînd mă gîndesc că la facultate pot să-mi risipesc acest talent, preferînd economia, în loc de litere... Dar nu e vina mea că, pe lîngă hobby-ul de a scri, eu iubesc şi matematica :)
              Uff, uite cît am ajuns să scriu despre cărţi, cînd de fapt am dorit să scriu un articol despre "Alchimistul" de Paulo Cuelho, cartea recent citită. Am să fiu scurtă, pentru că mie frică că nu ve-ţi ajunge să citiţi pînă la final articolul.
Aşa deci, e o carte pe care am savurat-o începînd cu prima pagină. Am văzut întruchipate în personajul principal, Santiago, anumite trăsături de personalitate pe care şi eu le posed, şi anume tendinţa de a crede în visele tale (chiar dacă Santiago de atîtea ori intenţionase să se întoarcă din drumul spre comoară, şi să revină la păstoritul său), setea de călătorii şi sentimentalismul. 
             Mai jos postez nişte citate din carte, care au devenit preferatele mele, şi care vă rog, să treceţi cu vederea, şi la sigur o să meditaţi, măcar pe-o secundă, la destin, la viaţă, la voi!
" Iar atunci cînd îţi doreşti un lucru, tot universul conspiră pentru  a te ajuta să-l obţii" (această idee, pare-mi-se, a fost repetată de cel puţin 5 ori în carte, deci, mesajul tre de reţinut).
"Iubeşti pentru că iubeşti. Nu este nevoie de nici un motiv pentru ca să iubeşti".
"Şi tocmai posibilitatea ca un vis să devină realitatea, face viaţa mai interesantă".
"Toată lumea pare să aibă o idee clară despre cum ar trebui alţi oameni să-şi trăiască vieţile, dar nimeni despre propria viaţă".
"Spune-i inimii tale că frica de suferinţă este mai rea decît însăşi suferinţa. Şi că nici o inimă n-a suferit  vreodată atunci cînd a pornit în căutarea visurilor ei, întrucît fiecare secundă a căutării este o secundă de întîlnire cu Dumnezeu şi eternitatea".
"Lucrurile cele mai simple sunt cu adevărat extraodinare, dar numai înţeleptul le poate vedea"
"Atunci cînd ne străduim să devenim mai buni decît suntem, totul din jurul nostru, devine, de asemeni, mai bun"
"Fiecare clipă de căutare, este o clipă de regăsire"
"Cu prietenii pe care şi-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Cînd vezi aceleaşi feţe mereu, ajungi să-i consideri ca facînd parte din viaţa ta. Şi dacă fac parte din viaţa noastră , încep să vrea să ne-o şi schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor ei, se supără. Pentru că toţi ştiu exact cum trebuie să trăim noi. Şi niciodată n-au habar de cum trebuie să-şi trăiască propriile lor vieţi"- pe aceasta am postat-o şi pe facebook.
"Oamenii visează mai mult la întoarceri decît la plecări".
"Orice zi e făcută pentru a fi trăită sau pentru a părăsi lumea. Fie că mori mîine, fie că mori în altă zi, e acelaşi lucru."
Şi preferata mea este:
"Înţelepţii au înţeles că lumea aceasta naturală este doar o imagine şi o copie a Paradisului. Simpla existenţă a acestei lumi este o garanţie că există altă lume, mai perfectă decît ea. Dumnezeu a creat-o ca, prin mijlocirea lucrurilor vizibile, oamenii să poată înţelege învăţăturile spirituale şi minunile ştiinţei Lui."


Şi mai sunt multe altele, dar va fi prea lung articolul, şi probabil , nu va fi citit complet . :(

                                                                
Meditare profundă vă doresc!

  

Iubesc...

Familia & prietenii, nopţile înstelate de vară, răsăritul şi apusul  soarelui, seriozitatea, florile, cafeaua în ceaşcă mare, ploaia, blogging, unghiile roşii sau french, "Temă pentru acasă" de Nicolae Dabija, căpşunile, călătoriile şi aventurile, aerul de dimineaţă, telefonul meu mobil, laptele condensat, revistele de modă şi lifestyle, cerceii, brăţările, buclele, "J'adore" de la Dior, Shopping Malldova, libertatea, mirosul de haine proaspăt spălate, matematica, ciocolata cu lapte şi alune, desenul, facebook-ul, pantofii mei negri, căţelul şi pisica mea, filmele bune- privite la cinematograf, lumînările parfumate, muzica, 29 februarie, tocurile de 10-12 cm, cărţile, oamenii înţelepţi, să zîmbesc, zăpada, Channel, culorile, marea, pomii înfloriţi, National Geographic, fustiţele şi rochiţele, punctualitatea, dejunul, săruturile&îmbrăţisările, apa plată, Sărbătorile de Iarnă, ordinea, etc, etc...

 29.07.2011

Adevăruri siropoase

             Azi m-am primblat prin grădina vieţii şi am cules adevăruri siropoase ... le-am cules cu grijă şi le-am adăpostit în firida nedesluşitului meu subconştient. 
Azi am realizat că iubesc oamenii împletiţi din sevă artistică, cu care nu te plictiseşti nicicînd să discuţi... conştientizez că e absurd să rezumi o conversaţie la bîrfe, la vorbe-n van, cînd poţi  să o metamorfozezi într-o sursă incontestabilă de înţelepciune, de inspiraţie. Zilnic descoper, involuntar, oameni frumoşi la suflet, cu care aş depăna filozofii, cu care aş descompune lumea în mirade de molecule care s-ar risipi la o infimă suflare de-a noastră... 
Şi zîmbesc... deci, există şi astfel de oameni, de care nu te leagă nimic, nici o amintire haioasă, nici o poznă din trecut, dar care te-ar determina să-ţi sondezi fiinţa cu exasperare, care te-ar ajuta să te reculegi atunci cînd eşti prea confuz, care te-ar imbolda să fii mai bun, mai înţelept, mai plin de culoare în idei.
             De-aş fi naivă, aş iubi toţi oamenii... pe toţi... şi pe cei care m-au dezamăgit, şi pe cei incompatibili cu personalitatea mea, şi pe cei care îşi demonstrează nuditatea intelectuală prin aberaţii sau pe cei ce roiesc asemeni ţînţarilor pentru a "suge" din cuminţenia oamenilor...  Dar azi am descoperit că există oameni plini de vanitate, dar care îi ai şi-i păstrezi în preajmă din exagerată obişnuintă ...
Nu-i alung din viaţa mea... ar fi absurd, nedrept, stupid...
Dar le găsesc un alt loc, şi-ncep să-mi inund existenţa cu oameni prodigios de interesanţi prin tot ceea ce fac, gîndesc, vorbesc...
Îi recunosc uşor, doar îmi radiază sufletul la fiece interacţiune cu ideile lor, şi simt că prin ei, devin şi eu mai bună!
              Şi-l citez la final pe Eminescu : " Cîţi oameni sunt într-un  astfel de om? Tot atîţia cîte stele sunt cuprinse într-o picătură de rouă sub cerul cel limpede al nopţii."