„Mai curînd, prefer să am lalele pe masă, decît diamante la gît.” (Emma Goldman)

Inspirată de articolul Veruţei Iurcu,dar mai ales de ideea "Mi-i dor de ele, frumoasele mele lalele",mi-am zis:"De ce să nu-mi afişez şi eu buchetul de lalele primit de 8 Martie?"
       Ar fi o nedreptate emfatică faţă de  frumoasele lalele să nu le ofer posibilitatea de a-şi eterniza splendoarea prin intermediul acestui blog,căci...peste cîteva zile ,îşi vor pleca cu o senină cuminţenie petalele atît de divers colorate şi atît de artistic create de mîna cerească.
     Privesc şi-acum spre ele,şi realizez că lalelele au viață, respiră,pe cînd diamantele sunt reci, moarte. Lalelele au culoare, sunt sensibile şi inefabile, abia suportă atingerea delicată a unei albine sau gîzulițe. Diamantele sunt dure, zdrobesc orice materie, o sfărîmă... doar strălucesc, dar au nevoie de soare ca să-și arate strălucirea. Fără lumină, strălucirea le este înlocuită de muchii tăioase, de gheață, moarte. Lalelele rîd în soare, sunt copleșite, se îndrăgostesc și îi zîmbesc.
   Lalelele te privesc delicat, timide și rușinoase din mijlocul grădinii, din glastra de la fereastră sau din vaza de pe masă( ca în cazul meu). Le este frică de noi, pentru că suntem capabile să le rupem frumusețea și să le trimitem sau să le primim ca mesageri ai unei inimi îndrăgostite, în buchete roșii, colorate astfel de lacrimile lor sîngerii...
   Diamantele stau dominant pe un gît alb al unei femei ce-și cîntărește valoarea cu greutatea sa în aur. Femeia nu le poate privi direct la gîtul său, ci doar în oglindă. Arată luxul, ignoranța față de săracii lumii, față de flămînzi și nenorociți. Sunt semnul sigur al mîndriei.
    Lalelele stau delicat în părul oricărei fetițe nevinovate de pe fața pămîntului, făcînd să joace pe chipul angelic frumusețea edenică pierdută de noi toți odată cu trecerea vremii... căci îmbătrînim, ne ștergem și inevitabil murim. Toți!
Diamantele împodobesc doar regii și reginele, bogații și pe cei din topurile pămîntene.
Oh, de le-ați putea lua cu voi în viața veșnică, măcar ele să vă strălucească în fața tronului alb al Bunului și Dreptului Judecător! Dar nu puteți... vor rămîne aici, trecînd pe un alt gît alb de domnișoară cu sînge nobil, pe un alt deget de milionară sud-americană...
Iar voi,frumoase lalele,împodobiţi şi grădina,şi casa,şi sufletul şi inima...rămînînd inefabile amintiri ale unei alte primăveri melancolic perindate din viaţa noastră.